Un avocat franco-palestinian a fost eliberat din închisoare duminică, după peste un an de detenţie administrativă în Israel, şi s-a întors acasă în Ierusalimul de Est, a declarat avocatul său pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Salah Hamouri, în vârstă de 33 de ani, a fost arestat la Ierusalim pe 23 august 2017. El şi-a ispăşit aproape întreaga detenţie într-o închisoare la Negev, în sudul Israelului. Acuzaţiile formulate împotriva sa au rămas confidenţiale, ca în majoritatea detenţiilor administrative.

Regimul de detenţie administrativă, foarte criticat de către apărătorii drepturilor omului, permite Israelului să priveze de libertate persoane timp de mai multe luni şi poate fi prelungit pe termen nedeterminat, fără să le fie comunicate motivele.

Salah Hamouri este obligat ”să nu participe la vreo sărbătorire (a eliberării sale) timp de 30 de zile”, a declarat pentru AFP avocatul său, Mahmoud Hassan.

Îi este de asemenea interzis să ia parte la activităţi militare în această perioadă, a adăugat Hassan, precizând că clientul său a plătit o cauţiune în valoare de 3.000 de shekeli (709 euro).

Contactat de AFP, serviciul de securitate internă - Shin Beth - nu a reacţionat cu privire la motivul detenţiei avocatului.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a evocat în mai multe rânduri cazul lui Salah Hamouri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit Quai d'Orsay, şi a cerut să-i fie respectate drepturile şi să poată să-şi vadă fiul şi soţia, care a fost împiedicată să intre în Israel.

Născut la Ierusalim, fiul unei franceze şi unui palestinian, Salah Hamouri a fost încarcerat în mai multe rânduri, inclusiv pe o perioadă mai îndelungată - din 2005 în 2011, după ce a fost găsit vinovat de un tribunal israelian de plănuirea asasinării rabinului Ovadia Yossef, conducătorul spiritual şi fondatorul partidului ultraortodox Shass, decedat în 2013.

El a fost eliberat în decembrie 2011 în cadrul unui schimb de prozonieri şi şi-a susţinut mereu nevinovăţia.

Potrivit ONG-ului palestinian Addameer, peste 5.500 de palestinieni sunt deţinuţi, în prezent, în închisori israeliene, dintre care 450 se află în detenţie administrativă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.