Lideri mondiali s-au întâlnit, la invitaţia lui Emmanuel Macron, la un summit pe tema modificărilor climatice, la New York, pentru a face bilanţul cu privire la promisiuni şi a încerca să reanime Acordul de la Paris din 2015 de luptă împotriva încălzirii globale, în faţa pasivităţii multor state, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu suntem aici doar pentru a discuta, ci pentru a da socoteală”, a declarat Emmanuel Macron miercuri, la a doua ediţie a "One Planet Summit", la Hotelul Plaza din New York, care a avut loc în timpul Adunării Generale a ONU.

”Trebuie să realocăm o treime din finanţele mondiale către noi acţiuni în domeniul (luptei împotriva modificărilor) climatice”, a adăugat preşedintele francez, care a vorbit numai în engleză.

Numeroase angajamente, acţiuni şi summituri au avut loc de anul trecut - reuniuni ONU la Bonn în mai şi la Bangkok în septembrie, summitul actorilor nonstatali la San Francisco în urmă cu două săptămâni. Însă distanţa între obiectivul pactului din 2015 şi angajamentele celor 180 de ţări care l-au ratificat, în privinţa limitării reale a emisiilor de gaze cu efect de seră, este uriaşă.

”Sper să umplem prăpastia prin aceste anunţuri şi în lunile următoare”, a declarat şeful statului francez, care a primit miercuri Premiul ONU de ”Campion al Pământului”, alături de alţi cinci laureaţi, între care premierul indian Narendra Modi.

Viitorul summit de negocieri ONU - COP24 - va avea loc în decembrie în Polonia. Reuniunile pregătiroare s-au încheiat în impas.

”Nu avem vreo certitudine că va fi un succes, chiar dacă nu este imposibil”, a declarat pentru AFP Patricia Espinosa, însărcinată cu încălzirea globală la ONU.

Aproximativ 30 de lideri şi miniştri - mai puţin ca la prima ediţie - au răspuns prezent - Spania, Norvegia, Mexicul, China, între alţii -, alături de mai mulţi conducători de multinaţionale şi de preşedintele Băncii Mondiale Jim Yong Kim, coorganizator. Ţările cele mai vulnerabile faţă de creşerea nivelului apelor au fost bine reprezentate.

”Timpul nu este prietenul nostru”, a lansat premierul neozeelandez Jacinda Ardern, are a venit cu bebeluşul în vârstă de trei luni. ”Niciunul dintre noi nu ar trebui să-şi precupeţească acţiunea”.

”BULLSHIT”

Miliarde de dolari - prin noi acţiuni - au fost anunţate miercuri în vederea ”decarbonizării” economiei mondiale, ajutorării ţărilor vulnerabile să contracareze ceea ce este mai rău şi finanţării tranziţiei ecologice a ţărilor în curs de dezvoltare, mai ales în Asia şi Africa.

Un club de 23 de bănci de dezvoltare a anunţat că va consacra de-acum un sfert din împrumuturile lor unor proiecte climatice, reprezentând suma de 200 de miliarde de dolari.

Uniunea Europeană (UE) vrea să consacre un sfert din bugetul său aferent perioadei 2021-2027 unor obiective climatice şi va cheltui 44 de miliarde de euro în Africa, aproximativ 50 de miliarde de dolari în aproximativ 200 de oraşe din lume.

Însă aceste angajamente, oricât de concrete ar fi, reprezintă abia o parte din efortul necesar în vederea limitării creşterii nivelului temperaturii planetei la 2°C faţă de anii '80. Terra este deja mai caldă cu un grad şi se îndreaptă către +3°C.

Un grad pare puţin, însă este suficient cât să topească o parte monumentală a gheţei la poli şi să crească nivelul oceanelor cu câţiva metri.

Emmanuel Macron a îndemnat la atenţie în vederea evitării ca cele 100 de miliarde de dolari anuali pe care ONU doreşte să-i colecteze de la ţările bogate până în 2020 cu scopul de a ajuta ţări vulnerabile să nu fie ”falşi” - folosind din nou cuvântul vulgar "bullshit" în engleză.

De la Paris, Greenpeace l-a acuzat pe preşedintele francez că face ”paradă”, în contextul în care nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră a crescut în Franţa în 2017, şi anume din cauza transporturilor.

”A fost un an izolat”, a răspuns, la AFP François de Rugy, ministrul francez al Mediului, promiţând ca emisiile de CO2 vor scădea în 2018.

Fostul primar al New Yorkului Michael Bloomberg, un miliardar care finanţează iniţiative în lupta împotriva modificărilor climatice prin fundaţia sa filantropică, vede jumătatea goală a paharului, cu riscul de a bruia mesajul general de apel la mobilizare.

”Facem progrese”, a declarat el pentru AFP. ”În fine, nu statele schimbă comportamentele, ci capitalismul”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.