Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-0, 7-5, de Dominika Cibulkova (Slovacia), locul 31 WTA, în turul al doilea al Wuhan Open, fază în care românca a fost acceptată direct. Simona Halep a acuzat dureri la spate şi la coapsa stângă, solicitând de mai multe ori ajutor medical. În ciuda acestor probleme, ea a ţinut să ducă întâlnirea până la capăt.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Meciul a început la ora locală 23.00, după ce partida anterioară a durat trei ore. Fără forţă în serviciu, fără precizie în lovituri şi fără putere de efort, Halep a opus o palidă rezistenţă în primele opt ghemuri, cedate la rând şi în care a câştigat numai 13 puncte. Ea a cerut asistenţă medicală, pentru probleme la spate, la scorul de 0-5, după 20 de minute de joc. Primul set s-a încheiat după 27 de minute, cu scorul de 6-0, pentru sportiva din Slovacia.

Românca a continuat meciul şi a avut prima ei ocazie de a pune un ghem pe tabelă, la 0-1, în setul secund. Halep nu a fructificat-o şi Cibulkova a obţinut un nou break. Liderul WTA a reuşit totuşi să puncteze, cu rebreak, în ghemul următor, 1-2, apoi a cerut din nou intervenţia fizioterapeutului, care i-a făcut un masaj la coapsa stângă. Simona Halep a arătat că se simte mai bine şi a început să joace, punându-i probleme adversarei. Sportiva din Constanţa a câştigat patru ghemuri la rând, trei după rebreak-ul de 1-2 şi s-a desprins la 4-2, şi pe fondul unei scăderi a evoluţiei jucătoarei din Slovacia, surprinsă de revirimentul rivalei.

Cibulkova şi-a oprit "căderea" şi a egalat, dar din nou Halep a făcut rebreak, fiind în postura de a servi pentru set, la 5-4. Nu s-a apropiat de câştigarea setului, iar Cibulkova egalat din nou, la 5. Halep a mai avut o minge de rebreak, la 5-5, apoi s-a înclinat, cu 5-7, după aproape o oră şi 25 de minute de joc.

Acesta a fost primul meci al Simonei Halep, după ce a părăsit turneul de la US Open în manşa inaugurală, la 27 august, şi a treia înfrângere consecutivă.

Halep anunţase, luni, că participarea ei la Wuhan Open este în pericol din cauza unei accidentări la spate.

Anul trecut, Simona Halep a părăsit competiţia chineză de categorie Premier 5 tot în turul al doilea, în care de asemenea a fost acceptată direct. Ea a fost învinsă atunci de Daria Kasatkina, cu 6-2, 6-1.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.