Cifra de afaceri a industriei dezvoltatoare de jocuri video a înregistrat o creştere de 11,6%, în 2017, ajungând la 156 milioane de dolari, potrivit datelor prezentate luni de Asociaţia Romanian Game Developers Association (RGDA).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În prezent, în România, există peste 80 de studiouri de game development, dintre care peste 50 se află în Bucureşti, alte oraşe cu o prezenţă notabilă a industriei fiind Cluj, Timişoara, Braşov, Craiova şi Iaşi. 

”În 2017, studiourile româneşti s-au implicat în dezvoltarea unor tilturi precum FIFA, Assassin's Creed sau Asphalt Racing şi au înregistrat o cifră de afaceri cu 11,6% mai mare decât în anul precedent”, arată un comunicat.

Industria este formată din peste 6.000 de angajaţi care lucrează în studiourile din România ale companiilor internaţionale sau în studiouri independente cu capital românesc, numărul lor crescând cu un procent de 2% faţă de 2016.

Industria de game development din România continuă să se dezvolte, iar trendurile de creştere, atât locale cât şi globale, sunt încurajatoare, consideră preşedintele RGDA, Cătălin Butnariu.

”RGDA acţionează în mod susţinut pentru stimularea investiţiilor în industrie şi pentru dezvoltarea antreprenoriatului local din zona de gaming, iar în următorii ani ne aşteptăm la creşteri semnificative în zona dezvoltatorilor independenţi, şi ca atare la mult mai multe produse promiţătoare dezvoltate în România. În acest sens RGDA a dezvoltat în ultima perioadă un dialog constant şi transparent împreună cu autorităţile centrale pentru a prezenta oportunităţile şi provocările industriei din România. O dezvoltare sustenabilă şi o creştere cu adevărat semnificativă pot fi atinse beneficiind de sprijin din partea statului, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări în care acest sector este bine dezvoltat”, a declarat preşedintele Butnariu.

Studiul a fost realizat cu ocazia celei de-a treia ediţii a conferinţei DEV.PLAY, eveniment organizat de RGDA, în perioada 4-5 octombrie, în Bucureşti, în cadrul căruia vor avea loc numeroase paneluri cu speakeri internaţionali şi specialişti din industria de game development, un centru de recrutare în cadrul cărora vor fi listate posturile disponibile din cadrul celor mai mari studiouri dezvoltatoare de jocuri din România, un concurs de artă digitală şi multe alte activităţi.

Asociaţia Romanian Game Developers Association (RGDA) este o organizaţie non-profit care promovează dezvoltatorii de jocuri video din Romania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.