Liderul PSD Liviu Dragnea a comentat poza în care apare alături de fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi şi care a fost postată joi pe Facebook de Victor Ponta, spunând că este o fotografie dintr-un şir de poze prezentate de un turnător. El a atras atenţia că nu a ascuns niciodată faptul că a participat la întâlniri la care au fost mulţi oameni şi a adăugat, ironic, că i-a cerut lui George Maior, „arhivarul de serviciu”, să dea publicităţii toate pozele pe care le are cu el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„A continuat şirul de poze prezentate de un turnător. Nu am ascuns niciodată că au fost întâlniri la care au participat mulţi oameni. Ponta a numit-o (pe Kovesi, n.r.) şi nu noi am dat-o jos, dar în mandatul nostru Kovesi a plecat de la DNA, este un om care a făcut mult rău”, a declarat Liviu Dragnea la finalul şedinţei CEx.

El a atras atenţia că nu a ascuns niciodată faptul că a participat la întâlniri la care au fost mulţi oameni şi a adăugat, ironic, că i-a cerut lui George Maior, „arhivarul de serviciu”, să dea publicităţii toate pozele pe care le are cu el.

„Eu i-am cerut lui Maior, că înţeleg că el este arhivarul de serviciu, să dea toate pozele. Pe canapeaua aia au stat mulţi. Am fost eu, am plecat, a venit Kovesi, a fost Ponta. I-am spus că, dacă are poze cu noi îmbrăţişaţi, să le dea”, a spus Dragnea.

Fostul premier Victor Ponta a publicat, joi, pe Facebook o nouă fotografie cu Liviu Dragnea împreună cu Codruţa Kovesi, Gabriel Oprea şi George Maior şi spune că actualul lider al PSD nu a luptat niciodată cu ”statul paralel”, ci doar şi-a urmărit propriul interes. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.