Parchetul din Paris a clasat joi, fără să-i dea curs, unei plângeri depuse de Asociaţia Anticor care cerea o anchetă în vederea ”verificării transparenţei şi probităţii conturilor” din campania electorală ale lui Emmanuel Macron, Benoît Hamon, Jean-Luc Mélenchon şi Marine Le Pen, potrivit unei surse judicare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anticor a denunţat, în iunie, o serie de reduceri, avantaje sau suprafacturări suspecte, însă Ministerul Public apreciază, după ce a primit precizări de la Comisia Naţională a Conturilor de Campanie (CNCCFP), că infracţiunile vizate ”nu par constituite”, potrivit unei scrisori de 11 pagini adresată de asociaţie procurorului François Molins. 

Această clasare nu priveşte anumite cheltuieli ale lui Jean-Luc Mélenchon - vizate de altă anchetă preliminară, deschisă la Paris după o semnalare, în aprilie, a aceleiaşi Comisii, şi nici o seară electorală a lui Emmanuel Macron - care face obiectul, de la sfârşitul lui iunie, a unei anchete la Lyon.

”Parchetul a dat un răspuns circumstanţiat, juridic, dar care acţionează ca un scut al Comisiei conturilor de campanie. Este vorba despre un fals răspuns juridic, care nu are la bază doar elemente transmise de Comisie, fără alte investigaţii complementare şi contradictorii”, a declarat pentru AFP Jérôme Karsenti, un avocat de la Anticor.

În plângerea sa, depusă pe 14 iunie, Anticor denunţa posibile ”tentative de deturnare de fonduri publice”, ”abuz de încredere”, ”abuz de bunuri sociale” şi încălcarea principiului egalităţii între candidaţi.

Asociaţia anticorupţie se sprijinea pe munca presei - inclusiv a Mediapart, Le Monde şi Radio France -, care acuza în principal campania actualului preşedinte al Franţei că a beneficiat de ”preţuri sparte” şi ”reduceri ascunse”, mai ales la chiriile locurilor de miting şi material.

Partidul lui Emmanuel Macron a reproşat presei că ”montează preudo-dezvăluiri”.

Presa a pus aceste întrebări, analizând anumite cheltuieli pe care autoritatea administrativă de control le-a respins sau le-a aprobat până la urmă, în urma unor discuţii în contradictoriu cu candidaţii, o etapă necesară înaintea luării hotărârii statului de a le rambursa cheltuielile de campanie.

Pe 19 iulie, CNCCFP, după ce a fost solicitată de parchet, a răspuns şi şi- explicat poziţia asupra fiecăreia dintre cheltuielile vizate de Anticor şi presă cu privire la Macron, Hamon şi Le Pen, cele ale lui Mélenchon fiind denunţate de ea însăşi în aprilie.

Pe această bază, parchetul a conchis că rectificările Comisiei şi cererile de explicaţii pe care le-a adresat candidaţilor nu sunt suficiente pentru a suspecta o tentativă de fraudă, a declarat o sursă apropiată dosarului.

De asemenea, este necesar ca neregulile să prezinte un caracter ”sistematic” sau intenţionat sau să apară ”o posibilă voinţă de a înşela Comisia”, apreciază Ministerul Public.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.