Realitatea TV a fost amendată de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în şedinţa de marţi, cu 20.000 de lei pentru modul în care a reflectat protestul pro-PSD din 9 iunie, dar şi pentru acuzaţia adusă de Oreste Teodorescu mamei lui Mircea Badea (Antena 3), cum că ar fi fost informatoare a Securităţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

PSD a transmis forului audiovizual printr-o sesizare că mai multe posturi TV şi de radio în mod denigrator protestul din data de 9 iunie, potrivit paginademedia.ro. 

"Vă supunem atenţiei emisiunile de dezbare ale posturilor Realitatea TV, PRO TV, TVR, DIGI FM şi a postului de radio Europa FM, în care au fost prezentate imagini şi stiri din timpul protestului din data de 9 iunie 2018. Considerăm că modul absolut denigrator al prezentării aduce mari deservicii de imagine oamenilor care au venit de bună voie, bună credinţă şi încalcă orice normă jurnalistică europeană, anulând ideea de protest liber, divizând societatea românească în buni şi răi, dezirabili şi mai puţin dezirabili. În virtutea obligaţiilor legale pe care le aveţi, acelea de a proteja interesul public vă rugam luaţi măsurile care se impun", se arată în sesizarea PSD. 

În cadrul emisiunii difuzată de Realitatea TV s-a afirmat că la miting au fost aduşi oameni cu „arcanul”, că au fost „ameninţaţi” şi „şantajaţi”. Alexandra Păcuraru, una dintre realizatoare, a afirmat pe post că a văzut doar „feţe de drojdieri”. 

Sancţiunea a fost propusă de Radu Hejeu, membru CNA, pentru încălcarea mai multor articole. Herjeu a reţinut în special acuzaţiile făcute de Oreste despre mama lui Mircea Badea (Antena 3), că ar fi fost informator al securităţii, sub numele de Vrăbiuţa. Oreste nu a prezentat nicio probă în acest sens.

"Mie, culmea, spre deosebire de alte dăţi, tonul Realităţii a fost OK. Cel mai grav mi se pare revărsarea de jeg despre mama lui Mircea Badea. Oricum dezvăluirea nu avea nicio legătură cu subiectul (mitingul PSD - n.r.). Faptul că a putut să peroreze 10 minute fără să-i ceară nimeni probe mi se pare incredibil", a precizat Radu Herjeu în şedinţa CNA, citat de paginademedia.ro.

Postul de radio Europa FM a fost amendat cu 10.000 de lei, sumă propusă tot de Radu Hejeu, pentru "Ediţia Specială", difuzată de post în ziua mitingului. Herjeu a propus iniţial 5.000 de lei amendă, întrucât postul era la prima abatere, însă unul dintre articolele invocate - 3, alineat 2 privind informarea corectă - permite doar somaţie sau sancţiuni de la 10.000 de lei în sus. 

TVR 1 a primit somaţie pentru lipsa imparţialităţii. Articolul încălcat, 64 (1), prevede: În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

Forul audiovizual a vizionat marţi modul în care au reflectat mai multe posturi TV şi de radio protestele din 9 iunie, ca urmare a mai multor reclamaţii (una venită din partea PSD), dar şi o autosesizare din partea CNA. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.