Martin Bandier, preşedinte/CEO al Sony/ATV Music Publishing din 2007, a confirmat plecarea de la conducerea companiei de la sfârşitul lunii martie 2019 printr-o scrisoare adresată angajaţilor, potrivit Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu toate că nu precizează în scrisoarea sa, potrivit unor surse Variety, Bandier, în vârstă de 77 de ani, va fi înlocuit de Jon Platt, care, timp de 17 ani, a fost asociatul lui la EMI Music Publishing. 

Platt a declarat personalului la sfârşitul săptămânii trecute, printr-un mesaj intern obţinut de Variety, că va renunţa la postul său de preşedinte/ CEO al Warner/Chappell Music Publishing până la sfârşitul acestui an. 

Mişcările sunt importante, aşa cum au speculat mult timp observatorii cu privire la cine îi va urma lui Bandier la conducerea celei mai mari firme producătoare de muzică din lume. 

Surse anunţă că Platt şi fostul coleg de la EMI Jody Gerson (care a părăsit Sony/ATV în 2014 pentru a deveni preşedinte al Universal, cealaltă mare divizie a grupului) au fost creditaţi să-i urmeze lui Bandier, când acesta din urmă încă nu avea planuri să renunţe. 

Mulţi se aşteptau ca Guy Moot, şeful Sony/ATV al biroului din Marea Britanie şi preşedinte al companiei de creaţie la nivel mondial, să preia conducerea, dar acum pare puţin probabil. Warner a declarat că în câteva săptămâni va hotărî cine îl va înlocui pe Platt. 

"Vreau să vă aduc la cunoştinţă că plănuiesc să părăresc Sony/ATV atunci când se încheie contractul meu în martie, anul viitor, iar la final să vă spun că au fost 12 ani incredibili în companie. Pot spune fără ezitare că perioada petrecută aici a însemnat apogeul carierei mele, şi că sunt extrem de mândru de tot ceea ce am realizat împreună", le-a transmis Bandier angajaţilor Sony/ATV.  

El a subliniat că în timpul petrecut la conducerea companiei a avut plăcerea de a cunoaşte şi de a lucra cu mulţi compozitori talentaţi, printre care Taylor Swift, Lady Gaga, Ed Sheeran, Pharrell, Pink, Sting, Carole King, Smokey Robinson, Berry Gordy şi Sara Bareilles. "Sunt mândru că i-am susţinut", a spus Bandier în scrisoare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.