Un cioban în vârstă de 40 de ani a murit, luni după-amiază, după ce a fost înjunghiat de un coleg, la o fermă din judeţul Constanţa. Cadrele medicale care au ajuns la locul incidentului au făcut manevre de resuscitare, dar acestea nu au avut rezultat, fiind declarat decesul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, luni după-amiază, poliţiştii de la Secţia 4 Rurală Medgidia au fost sesizaţi printr-un apel la 112 că în zona Canalului Dunăre-Marea Neagră, în apropierea localităţii Făclia, a avut loc un conflict spontan între două persoane. 

În urma primelor cercetări, oamenii legii au stabilit că unul dintre bărbaţi, în vârstă de 48 de ani, l-ar fi înjunghiat pe celălalt, de 40 de ani, cu un obiect ascuţit. Cele două persoane implicate în conflict lucrează ca ciobani la o fermă din zona respectivă.

Conform Serviciului Judeţean de Ambulanţă, la locul incidentului s-au deplasat un echipaj de la Medgidia şi un SMURD de la Constanţa. Deoarece victima se afla în stop cardiac, cu hemoragie masivă, cadrele medicale au început manevrele de resuscitare şi, timp de oră şi jumătate, au încercat salvarea bărbatului, dar eforturile depuse nu au dat rezultat.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a lămuri cu exactitate cum s-a petrecut evenimentul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.