Actriţa Rachel Weisz şi fondatorul RadicalMedia, Jon Kamen, vor fi recompensaţi, în luna noiembrie, cu trofee onorifice la gala Gotham Independent Film Awards.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Weisz, premiată cu Oscar pentru „cel mai bun rol secundar” („The Constant Gardener”, în 2006), face parte din distribuţia filmului „The Favourite” a lui Yorgos Lanthimos, prezentat săptămâna trecută la Festivalul de la Veneţia.

Preşedinte şi CEO al RadicalMedia, Kamen este creatorul unuia dintre principalii generatori de conţinut premium în televiziune, film şi design interactiv. Viziunea lui se regăseşte în producţii nominalizate şi premiate cu Oscar, Emmy şi Peabody, precum „The Fog of War”, „What Happened Miss Simone?”, „The Fourth Estate” şi „Mad Men”.

Între cei care au primit trofee onorifice Gotham se numără Al Gore, Nicole Kidman, Oliver Stone, Robert Redford, Helen Mirren, Todd Haynes, Steve Golin, Matt Damon, Natalie Portman, Charlize Theron, Kate Winslet, Bennett Miller, Richard Linklater, Spike Lee, David O. Russell, Ted Sarandos, Jeff Skoll, Tom Rothman şi James Schamus.

Gala Gotham Awards marchează startul oficial al sezonului Oscar, recompensând cele mai bune filme independente. Între câştigătorii de-a lungul timpului se numără producţii nominalizate şi premiate cu Oscar precum „Call Me By Your Name”, „Moonlight”, „Spotlight”, „Birdman”, „Boyhood”, „Citizenfour” şi „The Hurt Locker”.

Gala Gotham Awards, unde vor fi premiate filmele din 2017, va avea loc pe 26 noiembrie, la New York. Nominalizările vor fi anunţate pe 18 octombrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.