Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa a anunţat vineri că a început lucrările pentru modernizarea şi reabilitarea sistemului de iluminat platforme, prima etapă din proiectul de „Modernizare şi reabilitare a sistemului electroenergetic”. Lucrările primei etape au fost contractate la valoarea de 4,996 milioane de lei, fără TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lucrările au început pe 3 septembrie, proiectantul este asocierea Search Corporation şi TCPI Electro Bucureşti, iar executantul este TIAB SA Bucureşti.

În cadrul infrastructurii aeroportului există o serie de instalaţii interconectate de care depind siguranţa zborurilor şi asigurarea condiţiilor de operare la standarde internaţionale.

”În vederea îmbunătăţirii serviciilor oferite pasagerilor şi companiilor aeriene, proiectul privind modernizarea şi reabilitarea sistemului electroenergetic cuprinde două etape: etapa I - modernizare şi reabilitare sistem de iluminat platforme; etapa II - modernizare şi reabilitare posturi trafo, uzină electrică, aerogară sosiri şi instalaţii aferente”, a informat aeroportul.

Lucrările etapei I au termen de execuţie trei luni.

Sistemul de iluminat existent la fiecare pilon va fi dezafectat prin demontarea instalaţiei electrice existente cuprinzând proiectoare, corpuri de obstacolare, tablouri electrice, cabluri electrice, iar instalaţia de paratrasnet şi instalaţia de priză de pamânt vor fi demontate.

După dezafectarea instalaţiilor existente, fiecare pilon de iluminat existent va fi demolat, precum şi fundaţia aferentă fiecărui pilon.

De asemenea, se vor înlocui şi reţelele electrice care asigură alimentarea cu energie a noului sistem de iluminat.

La finalizarea etapei I, instalaţiile de iluminat astfel realizate vor fi testate şi puse în funcţiune, cu operare manuală locală şi centralizată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.