Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal este prima orchestră românească care apare pe un proiect discografic al reputatei case de discuri Sony Classical, lansat pe piaţă la începutul lunii septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Albumul, intitulat „Incantations”, îl are în centru pe percuţionistul austriac Christoph Sietzen, elev al lui Bogdan Băcanu, care interpretează două lucrări pentru marimbafon, percuţii şi orchestră ce i-au fost dedicate, respectiv Concertele pentru percuţie şi orchestră de Avner Dorman (Israel) şi Einojuhani Rautavaara (Finlanda).

Repertoriul acestui proiect discografic a fost înregistrat în prima parte a anului 2017 şi a fost interpretat pentru prima dată în concert pe scena Ateneului Român în cadrul Festivalului Internaţional Vara Magică. 

În vârstă de 25 de ani, Cristoph Sietzen – membru al cvartetului WAVE condus de Bogdan Băcanu – se află deja la cel de-al treilea proiect discografic, „Incantations” produs de Sony Classical fiind primul alături de o orchestră simfonică.

Orchestra Naţională Simfonică a României este formată din cei mai valoroşi muzicieni de la noi din ţară care au făcut parte din Orchestrele Naţionale de Tineret ale României, cel mai amplu proiect muzical educaţional dedicat formării tinerilor muzicieni, creat de violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu.

Orchestra Naţională Simfonică a României - alături de dirijorul Cristian Măcelaru şi de violoncelistul Andrei Ioniţă - va fi prima orchestră simfonică din România care, la începutul anului 2019, va intreprinde un turneu în Statele Unite ale Americii, având şansa de a concerta, printre altele, la Lincoln Center din New York, alături de trompetistul de jazz Wynton Marsalis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.