PNL a depus o moţiune simplă împotriva ministrul de Interne, Carmen Dan, intitulată “Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti”, a anunţat prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan. Moţiunea urmează să fie citită marţi în plenul Camerei Deputaţilor, iar votul final se va da miercuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„PNL a depus o moţiune simplă împotriva ministrului Carmen Dan, care va fi dezbătută în ziua de marţi, săptămâna viitoare, şi votată miercurea cealaltă. În condiţiile acestea sperăm ca cei care în PSD sunt îngrijoraţi cu privire la derapajele instituţionale din Ministerul de Interne şi folosirea acestei instituţii în scop de poliţie politică, atât împotriva adversarilor cât şi a colegilor de partid, dar mai ales împotriva românilor de rând, să voteze această moţiune simplă. Ministrul de Interne ar trebui să îmţeleagă că trebuie să plece din frunctea acestei instituţii", a spus Raluca Turcan.

Potrivit textului moţiunii, "într-o ţară normală, în care funcţionează răspunderea politică şi morală, această moţiune se încheia aici, iar ministrul Afacerilor Interne, fără să mai aştepte un vot de blam din partea fiecărui parlamentar prezent, ar fi plecat acasă, în intimitatea propriilor prize. Pentru că ar fi imposibil să avem un asemenea lanţ de erori, care denotă deja premeditare, fără să avem şi o răspundere managerială".

De asemenea, liberalii se întreabă cum să loveşti în cap cetăţeni nevinovaţi, fără ca nimeni să te poată recunoaşte, pentru că ai avut grijă să îţi acoperi numărul de identificare, cu binecuvântarea şefilor? Cum să foloseşti gaze iritante la câţiva centimetri de faţa unor femei căzute? Cum să ataci fără discernământ turişti care nu aveau nicio legătură cu protestul din Piaţa Victoriei? 

PNL critică şi faptul că maiorul Laurenţiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, a fost împuternicit să ocupe, timp de şase luni, funcţia de director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Totodată, aceştia contestă şi că PSD a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru dezbaterea evenimentelor din 10 august şi a refuzat chemarea premierului în Parlament pe acelaşi subiect.

Printre nemulţumiri se numără şi faptul că raportul privind intervenţia Jandarmieriei este încă secret.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.