PMP va depune în Parlament un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale, a anunţat sâmbătă preşedintele grupului, Eugen Tomac. El consideră că doar veteranii de război trebuie să beneficieze de pensii speciale, iar restul cetăţenilor trebuie să aibă o pensie în funcţie de contributivitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vara aceasta am lucrat la acest proiect de lege extrem de important, pe care îl vom depune luni în Parlament, privind eliminarea tuturor pensiilor speciale. PSD a votat legea prin care parlamentarii devin nişte cetăţeni speciali şi au pensie specială”, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac, sâmbătă.

El a spus că PMP este împotriva pensiilor speciale, singurii care ar trebui să benefieze de acestea fiind veteranii de război.

"Vara, în şedinţă extraordinară, s-a votat Codul Administrativ, prin care o altă categorie de politicieni devine specială în această ţară şi prin Codul Administrativ se acordă pensii speciale pentru primari. Suntem împotriva tuturor pensiilor speciale, singurii cetăţeni ai României care pot beneficia de un asemenea sistem sunt veteranii de război, militari care au luptat în teatrele de operaţiuni şi foştii deţinuţi politici, care au stat zeci de ani în închisori comuniste fără nicio vină. În rest, toţi cetăţenii trebuie să begeficieze de o pensie în funcţie de contributivitate”, a spus Tomac.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.