Angela Merkel a denunţat luni ”vânători colective” împotriva străinilor ale unor simpatizanţi ai extremei drepte, în Germania, în urma morţii unui bărbat într-o încăierare ce a reaprins tensiuni naţionale pe tema migraţiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentele ”nu-şi au locul în statul nostru de drept”, a declarat un purtător de cuvânt al cancelarului german, Steffen Seibert, într-o conferinţă de presă la Berlin, ”condomanându-le cu cea mai mare fermitate”.

”Este important pentru Guvern, pentru toţi aleşii democraţi şi, cred, pentru o largă majoritate a populaţiei să spunem clar că asemenea întruniri ilegale şi vânători colective vizând oameni de apartenentă sau de origine străină sau încercări de a semăna ura pe stradă nu-şi au locul în ţara noastră”, a adăugat el.

El a denunţat astfel incidente care au avut loc duminică în oraşul Chemnitz, în fosta Republică Democratică Germană (RDG), şi care ameninţă să se repete luni seara.

Aproape 1.000 de persoane au defilat în acest oraş fără autorizaţie, la apelul a diverse mişcări de extremă dreapta, în urma uciderii, cu o armă albă, a unui german în vârstă de 35 de ani, într-o altercaţie implicând zeci de persoane în acest oraş.

”AFARĂ CU STRĂINII

Poliţia a anunţat că au avut loc violenţe în rândul unor protestatari, dintre care unii au aruncat cu sticle în forţe de irdone. Potrivit mai multor mărturii şi înregistrări video care circulă pe reţele de socializare, manifestanţi au atacat fizic, pe traseu, străini, pe care i-au urmărit.

Potrivit presei locale, protestatarii au defilat strigând sloganuri precum ”Afară cu străinii”, ”Acesta este oraşul nostru” sau ”Noi suntem poporul”. Poliţia a anunţat, de asemenea, că a primit plângeri cu privire la vătămări şi răniri.

 

Primarul oraşului Chemnitz Barbara Ludwig şi-a exprimat ”indignarea”. ”Este grav că oameni se pot aduna în acest fel (...) şi să alerge prin oraş ameninţând oameni”, a declarat ea pentru postul local de telviziune MDR.

”Cei care s-au reunit în acest fel, fără autorizaţie, au vrut să provoace haos şi să semene frica în populaţie”, a denunţat ea.

Circumstanţele dramei, care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în marja unei sărbători locale, rămân însă foarte vagi.

Poliţia a anunţat doar că victima era germană şi că încăierarea a implicat oameni ”de diverse naţionalităţi”, fără să se poată stabili clar, în acest stadiu, dacă un străin se află sau nu la originea loviturilor mortale.

Alte două persoane, în vârstă de aproximativ 30 de ani, au fost de asemenea rănite în altercaţie. Iar doi tineri, în vârstă de aproximativ 20 de ani, au fost reţinuţi, fără să se stabilească dacă au fost sau nu implicaţi, potrivit poliţiei.

CONTEXT POLITIC TENSIONAT

Extrema dreaptă locală organizează luni, a doua zi consecutiv, o manifestaţie la Chemnitz, la începutul serii.

Mişcarea antimigranţi şi antiislam Pegida şi Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) îndeamnă la o adunare în apropierea locului în care a avut loc altercaţia.

Pegida a îndemnat Guvernul să ”consolideze securitatea” cetăţenilor şi ”să schimbe” politica. Mişcarea susţine că victima în vârstă de 35 de ani a fost înjunghiată mortal ”în timp ce voia să-şi protejeze soţia”.

Acest caz are loc într-un context politic tensionat în Germania, cu privire la problema străinilor. Cancelarul german Angela Merkel este acuzată cu regularitate de către criticii săi că a contribuit la creşterea nivelului criminalităţii în ţară prin faptul că a deschis ţara, în 2015 şi 2016, unui număr de peste un milion de solicitanţi de azil.

Criticile provin din partea extremei drepte - foarte bine implantată în fosta RDG. La Chemnitz, AfD a atras tot atâţia alegători câţi Uniunea Creştin Democrată (CDU, centru-dreapta) a lui Merkel în ultimele alegeri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.