Reprezentanţi ai Sindicatului Actorilor Americani (SAG-AFTRA) au recomandat membrilor uniunii să nu colaboreze cu firma actriţei Jessica Alba, The Honest Company, susţinând că aceasta filmează în zona Los Angeles reclame care, din punct de vedere administrativ, nu îi favorizează.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un reprezentant al sindicatului a transmis că informaţia potrivit căreia The Honest Company a semnat un acord cu SAG-AFTRA a fost incorectă, potrivit Variety.

Sindicatul şi-a anunţat toţi membrii că spoturile publicitare sunt produse de agenţia Mother, care nu este parte semnatară.

„Sindicatul a luat legătura cu The Honest Company şi Mother pentru a include aceste spoturi în SAG-AFTRA Commercials Contract, astfel încât cei angajaţi să fie îndreptăţiţi la venituri şi condiţii de muncă respectabile. Până acum, nici The Honest Company, nici Mother, nu au semnat contractul”, se arată în notificare.

Reprezentanţii actriţei şi cei ai companiei nu au comentat.

Jessica Alba a fondat The Honest Company, cu sediul în Los Angeles, în 2012. Ea deţine rolul de preşedinte al companiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.