Doi bărbaţi au fost scoşi inconştienţi, vineri seară, din râul Dâmboviţa, în zona Sema Parc din Sectorul 6 al Capitalei, iar un al treilea a fost găsit pe mal, semiconştient. Unul dintre cei doi bărbaţi a murit, în ciuda încercărilor medicilor de a-l resuscita.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE 20:00 - Unul dintre bărbaţii scoşi inconştienţi din râul Dâmboviţa a murit

Unul dintre cei doi bărbaţi care au fost scoşi de pompieri, vineri seară, în stare de inconştienţă din râul Dâmboviţa a murit, în ciuda încercărilor medicilor de a-l resuscita.

Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a murit, deşi medicii au încercat să îl resuciteze timp de mai multe minute.

El era unul dintre cei doi bărbaţi care au fost scoşi inconştienţi din râul Dâmboviţa, în zona Sema Parc din Sectorul 6 al Capitalei. Cel de-al doilea a fost intubat şi transportat la Sputalul Universitar. Un al treilea bărbat a fost găsit pe mal, semiconştient.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, o persoană a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat că trei bărbaţi nu pot ieşi din râul Dâmboviţa, în zona Sema Parc din Sectorul 6.

Echipajele de salvare care au ajuns la faţa locului i-au scos pe doi dintre ei din apă, inconştienţi, iar pe cel de-al treilea l-au găsit pe mal, în stare de semiconştienţă. Bărbaţii au între 40 şi 60 de ani.

Foto: ISU Bucureşti-Ilfov
Foto: ISU Bucureşti-Ilfov

Unul dintre bărbaţii scoşi din apă de salvatori a fost intubat şi transportat la Spitalul Universitar, în timp ce pe al doilea medicii încearcă să-l resusciteze.

La faţa locului au acţionat pompierii Detaşamentului Grozăveşti, trei echipaje SMURD şi două ambulanţe SABIf.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.