Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit marţi, la Guvern, cu o delegaţie a Congresului SUA condusă de Devin Nunes, preşedintele Comitetului Permanent pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii, anunţă Guvernul. Oficialii au discutat, printre altele, despre importanţa consolidării dialogului politic, despre potenţialul pe care ţara noastră îl are în vederea investiţiilor pe care SUA le-ar putea face, precum şi despre implicarea companiilor americane în domeniul explorării resurselor de hidrocarburi, în special în Marea Neagră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Viorica Dăncilă a primit la Guvern o delegaţie a Congresului SUA condusă de Devin Nunes, preşedintele Comitetului Permanent pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii.

Conform Executivului, Dăncilă a salutat sprijinul pe care Congresul SUA îl acordă Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii şi a reiterat importanţa pe care o dă ţara noastră acestui parteneriat. Premierul a subliniat interesul pe care îl are România pentru intensificarea consultărilor şi cooperării bilaterale pe temele de interes comun şi a discutat cu delegaţia americană despre viitoarea agendă politică bilaterală.

„Pe lângă importanţa consolidării dialogului politic, premierul Viorica Dăncilă a subliniat necesitatea dezvoltării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic, având în vedere potenţialul mare de care România dispune, precum şi interesul pentru o prezenţă crescută a investitorilor americani. În context, a apreciat dinamica relaţiilor de cooperare în sectorul energetic şi implicarea tot mai pronunţată a companiilor americane în domeniul explorării resurselor de hidrocarburi, în special în Marea Neagră”, transmite Guvernul.

De asemenea, Dăncilă a amintit evoluţia ţării noastre în ceea ce priveşte securitatea regională şi a evidenţiat importanţa pe care o are Marea Neagră pentru securitatea euro-atlantică în ansamblul său. Premierul a subliniat importanţa deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Bruxelles din iulie 2018 pentru securitatea şi stabilitatea flancului estic al Alianţei şi a menţionat contribuţiile României la securitatea euro-atlantică. Totodată, a precizat că România va continua să acţioneze ca un aliat responsabil.„

„Subiectul extinderii  Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a figurat, de asemenea, pe agenda discuţiilor, premierul exprimând speranţa că autorităţile americane se vor pronunţa în favoarea extinderii Organizaţiei şi vor susţine candidatura României”, mai precizează Executivul în comunicatul de presă transmis marţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.