Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut vineri un discurs în cadrul lansării asociaţiei “Mircea Ionescu- Quintus”, în care a vorbit despre faptul că reunificarea dreptei nu se poate face în jurul unui partid, ci ca toţi cei care fac politică “să îmbrăţişeze aceleaşi valori şi principii”. Tăriceanu a spus că generaţia lui Quintus a cunoscut ororile comunismului, iar România pare în prezent frământată de aceleaşi lucruri, iar “vehiculul” care ar trebui să apere statul de drept, PNL, “a devenit susţinătorul instituţiilor şi metodelor statului represiv”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“A fost închis la canal şi când s-a întos, Răzvan (fiul lui Quintus –n.r.) era mic copil, dar pentru Răzvan, tatăl lui era un străin. Nu a ştiut cine era acea persoană şi mi-a povestit domnul Quintus momentele grele prin care a trecut pentru că fiul său îl respinge pentru că nu îl cunoaştea. Lucrurile acestea ar trebuie să ne dea foarte mult de gândit astăzi, când unii îşi pun problema (...) despre reunificarea dreptei şi reunificarea liberalilor. Dar acest proiect de reunificare nu se poate face în jurul unui obiect, unei strucuri care este un partid, un vehciul politic, dar care promovează valori şi principii”, a susţinut Tăriceanu în discursul său.

El spune că reunificarea dreptei impune o condiţie prin care toţi cei care fac politică aşa-zis liberală să îmbrăţişeze aceleaşi valori şi principii.

De asemenea, Tăriceanu a spus că nu crede că există liberali autentici care să accepte că în România sunt încălcate drepturile şi libertăţile individuale. Liderul ALDE vorbeşte despre ororile la care a fost supusă generaţia lui Mircea Ionescu- Quintus, iar în prezent România frământată de aceleaşi lucruri, în timp ce “vehiculul” care ar trebui să apere statul de drept, PNL, “a devenit susţinătorul instituţiilor şi metodelor statului represiv”.

“Eu nu cred că cei care sunt autentici liberali pot să accepte o Românie în care drepturile şi libertăţile individuale sunt călcate în picioare. Generaţia lui Mircea Ionescu- Quintus a cunoscut ororile comunismului, a trebuit să suporte consecinţele sistemului totalitar, modul în care a funcţionat societatea, represiunea comunistă, tragedia celor care au ajuns în închisori petru că îşi păstraseră convingerile politice. Astăzi, România pare să fie din nou frământată de aceleaşi lucruri. E puţin zis pare  - este frământată. Trăim într-o societate în care valorile statului de drept au fost pervertite şi, din păcate, vehiculul care ar fi trebuit să fie cel mai puternic apărător al libertăţiilor cetăţenilor a devenit susţinătorul instituţiilor şi mteodelor statului represiv. O spun cu regret, dar mă refer la PNL”, a mai completat Tăriceanu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.