Reţelele de contrabandă au vândut în România peste 4,15 miliarde de ţigarete în 2017, adică aproape 10% din volumele traficate pe teritoriul Uniunii Europene, Elveţiei şi Norvegiei, iar volume mai mari de ţigarete de contrabandă au ajuns doar pe pieţele din Germania, Polonia, Marea Britanie şi Franţa, state cu populaţii de două până la cinci ori mai mari decât România. România ajunge astfel pe un nedorit loc 5 în Europa, poziţie ocupată în 2016 de Italia, un stat cu peste 60 de milioane de locuitori, potrivit unui studiul asupra contrabandei şi efectelor ei la nivelul Europei, realizat de către KPMG pentru think-tank-ul britanic Royal United Services Institute (RUSI).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Împreună, primele cinci state ca volume de ţigarete traficate ilegal, printre care şi România, reprezintă circa două treimi (62%) din piaţa neagră de la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei şi Elveţiei, adică de două ori mai mult decât toate celelalte 25 de state analizate la un loc. 

Studiul RUSI confirmă că traficul ilicit de ţigarete este o activitate cu risc redus şi cu beneficii mari pentru grupurile transnaţionale de criminalitate organizată. În total, pierderile financiare la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei şi Elveţiei au depăşit 10 miliarde de euro, bani care au finanţat activităţi criminale.

”În 2017 media contrabandei la nivelul Uniunii Europene, Elveţiei şi Norvegiei a fost de 8,7%, adică aproximativ jumătate din nivelul înregistrat în România în acelaşi an. Ţara noastră este atractivă pentru contrabandişti din cauza celor 2.000 de km de graniţă cu state non-UE în care ţigările costă o treime din preţul de vânzare din România. De aceea este absolut necesară hotărârea autorităţilor de a aloca toate resursele necesare luptei împotriva reţelelor de criminalitate organizată”, a declarat directorul Juridic şi Relaţii Publice al British American Tobacco România, Ileana Dumitru.

Raportul mai arată că 8,7% din totalul ţigaretelor consumate în Europa în 2016 au fost ilegale, adică peste 44,7 miliarde de ţigarete.

Ucraina, Belarusul, Algeria şi Moldova sunt principalele surse identificabile de ţigări de contrabandă la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei şi Elveţiei.

Principalele ţări de origine pentru ţigările de contrabandă din România sunt Ucraina şi Moldova, unde ţigările costă în medie mai puţin de 4,5 lei.

Dintre primele şase ţări cele mai expuse la fenomenul traficului ilicit, România a înregistrat cea mai mică scădere a volumului de ţigări consumate din piaţa ilicită (0,26 miliarde ţigarete) faţă de anul precedent.

Franţa şi Polonia au înregistrat scăderi de câte 1,35 miliarde ţigarete, Italia o scădere de 0,94 miliarde de ţigarete, iar Germania a înregistrat o scădere de 0,6 miliarde ţigarete.

România are cele mai scumpe ţigări legale din Europa de Est, după Ungaria (3,61 euro), chiar şi fără a ţine cont de puterea de cumpărare. Având un preţ mediu de 3,31 euro per pachet, ţigările din România sunt mai scumpe decât în Polonia (3,19 euro), Slovacia (3,13 euro), Bulgaria (2,55 euro) sau ţările baltice (Estonia - 3,24 euro, Lituania – 2,99 euro, Letonia – 3,03 euro), se menţionează în raport.

Peste 50% din piaţa ilicită din România este reprezentată de două mărci clasificate ca ”illicit whites” a căror provenienţa nu poate fi determinată: Marble & Ashima.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.