Papa Francisc a acceptat luni demisia unui arhiepiscop australian condamnat în ţara sa la un an de închisoare pentru că a acoperit fapte de pedofilie şi care a fost reticent, iniţial, în a pleca din funcţie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sfântul Părinte a acceptat demisia din funcţia pastorală a arhiepiscopului din Adelaide (în sudul Australiei) prezentată de monseniorul Philip Edward Wilson”, a anunţat Vaticanul într-o scurtă declaraţie.

Arhiepiscoul din Adelaide Philip Wilson, în vârstă de 67 de ani, a fost condamnat pe 3 iulie la un an de închisoare - devenind astfel unul dintre prelaţii cu cel mai înalt rang în ierarhia catolică mondială sancţionat de justiţia civilă.

Încă din mai, el a fost găsit vinovat că a ascuns abuzuri comise în anii '70 de Jim Fletcher, un preot pedofil notoriu, abţinându-se să semnaleze acuzaţiile aduse acestui prelat.

El s-a suspendat din funcţie pe timpul procedurii, însă a refuzat până de curând să demisioneze, în aşteptarea soluţionării apelului. El dezminte acuzaţiile formulate împotriva sa.

Premierul australian Malcolm Turnbull l-a îndemnat pe 19 iulie pe Papa Francisc să-l dea afară. ”Ar fi trebuit să demisioneze şi a venit timpul ca Papa să-l dea afară”, a declarat Turnbull.

Într-o declaraţie publicată luni în Australia, arhiepiscopul din Adelaide a dezvăuit că şi-a trimis demisia Papei încă de a doua zi, pe 20 iulie. ”Chiar dacă demisia nu a fost cerută, am luat această decizie pentru că sunt tot mai îngrijorat de nivelul de durere provocat de condamnarea mea în rândul comunităţii”, a explicat el.

Luni, şeful Guvernului australian a salutat măsura, subliniind că ”protecţia copiilor este cea mai importantă responsabilitate a unei comunităţi”.

FĂRĂ VACANŢĂ DE VARĂ

Papa Francisc nu are concediu de vară în dosarul mondial al abuzurilor sexuale comise de membri ai bisericii.

El a acceptat sâmbăta trecută demisia din Colegiul Cardinalilor a americanului Theodore McCarrick, în vârstă de 88 de ani, arhiepiscop emerit al Washingtonului, căruia i s-a interzis să oficieze în urma unor acuzaţii de abuzuri sexuale în Statele Unite în urmă cu 45 de ani.

McCarrick urmează să rămână închis într-o casă, în care să ducă o viaţă de rugăciune şi căinţă.

Potrivit site-ului catolic american Crux, un bărbat l-a acuzat că l-a abuzat sexual în Catedrala St Patrick din New York, pe când avea 16 ani, la începutul anilor '70.

Ridicarea titlului suprem de cardianl reprezintă aproape o premieră istorică - un cardinal francez a demisionat în 1927 din motive politice.

Ea relevă o înăsprire evidentă a Papei, foarte criticat la începutul anului din cauza unor erori de judecată cu privire la un vast scandal de pedofilie în cadrul conservatoarei biserici din Chile.

În aşteptarea unui proces organizat de Vatican, care ar putea să-l excludă din biserică, Theodore McCarrick rămâne însă preot, la fel ca arhiepiscopul australian demisionar.

Mai mulţi alţi cardinali se află în prezent în colimatorul justiţiei penale din ţările lor - inclusiv australianul George Pell, numărul trei în ierarhia Vaticanului, care urmează să fie judecat de acuzaţii de agresiuni sexuale comise în trecut asupa unor copii.

Arhiepiscopul din Santiago, cardinalul Ricardo Ezzati, a fost convocat săptămâna trecută de procurorul regional din Rancagua, în centrul Chile, pentru a răspunde, pe 21 august, unor acuzaţii de disimulare a unor abuzuri sexuale comise de clerul chilian.

Papa Francisc a acceptat deja demisiile primilor cinci episcopi chilieni, între care şi controversatul monsenior Juan Barros, pe care l-a apărat cu prea multă vigoare în cursul unei vizite în Chile, în ianuarie.

Întregul corp episcopal chilian şi-a prezentat demisia în bloc, pe 18 mai, după o serie de întâlniri cu Papa argentinian la Vatican, un demers fără precedeent în istoria recentă a Bisericii Catolice.

Papa urmează să efectueze o vizită în Irlanda pe 25 şi 26 august, unde se va confrunta cu istoria scandalurilor legate de abuzuri comise în cadrul Bisericii şi care au deturnat mulţi irlandezi de la religia catolică. El urmează să se întâlnească în mod discret cu victime.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.