Peste treizeci de localităţi din şaptesprezece judeţe au fost afectate de inundaţii în ultimele 24 de ore, iar aproximativ 5.100 de pompieri militari au intervenit în sprijinul oamenilor, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ploile torenţiale şi vântul puternic înregistrate marţi şi pe parcursul nopţii de martţi spre miercuri au afectat 34 de localităţi din 17 judeţe - Alba, Agreş, Bacău, Buzău, Cluj, Covasna, Constanţa Iaşi, Mureş, Hunedoara, Neamţ, Prahova, Sălaj, Suceava, Sibiu, Tulcea şi Vaslui, fiind inundate 13 case, 166 curţi, 50 de subsoluri/beciuri, trei operatori economici, două tronsoane de drum naţional şi două tronsoane de drum judeţean.

Cel mai afectat este judeţul Neamţ, unde echipajele ISU au intervenit pentru evacuarea apei din gospodăriile inundate în localităţile Roman, Almaş, Bălţăteşti, Podeleni, Horia şi Stânca. În localitatea Hangu, circulaţia autovehiculelor este oprită din cauza distrugerii podului spre localitate, iar accesul în zonă este posibil doar pietonal, iar miercuri, la nivel local ar urma să fie dispuse măsuri pentru remedierea situaţiei.

O situaţie deosebită s-a înregistrat în localitatea Itrineşti, comuna Mărgineni, unde o persoană a fost surprinsă de viitură în timp ce încerca să traverseze albia unui pârâu şi nu a mai putut fi salvată.

Potrivit IGSU, în acest moment, pompierii militari intervin în judeţele Neamţ şi Sălaj pentru evacuarea apei din gospodării.

În contextul valabilităţii codurilor galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi abundente pentru cea mai mare parte a ţării, echipajele ISU rămân mobilizate, mai spune IGSU.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.