Ziua Naţională a Contabilului Român, eveniment cu tradiţie, ajuns la cea de-a XIV-a ediţie în anul 2018, susţine şi promovează profesia contabilă din România, fiind o sărbătoare a vieţii contabile din ţara noastră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Începând din acest an, aniversarea specialiştilor contabili – membri ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) – şi a performanţelor lor profesionale are loc la data de 13 iulie. În urmă cu 97 de ani, la 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I al României a aprobat Legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizaţi şi Experţi Contabili în România ca organism profesional independent, prin Decretul Regal nr. 3.036, fiind reglementată astfel profesia contabilă în ţara noastră. Prin acest demers legislativ, România s-a alăturat în acele vremuri marilor puteri economice – Regatul Unit, Italia, Germania şi Statele Unite ale Americii, ţări în care profesia de expert contabil era legiferată şi unde existau societăţi de contabili oficial recunoscute.

Ziua Naţională a Contabilului Român este celebrată în mod unitar, în toată ţara, sub patronajul filialelor CECCAR, pentru recunoaşterea oficială a rolului important pe care profesia contabilă şi practicanţii acesteia îl au în economie şi societate.

Tema celei de-a XIV-a ediţii a evenimentului – 97 de ani de istorie a profesiei contabile în România la 100 de ani de la Marea Unire – aduce în atenţie dubla însemnătate istorică sub auspiciile căreia are loc momentul festiv. Pe baza moştenirii predecesorilor, CECCAR, unicul organism profesional care gestionează profesia contabilă în România, acordă prin intermediul acestei sărbători o importantă atenţie prezentului şi, mai ales, viitorului economiei şi societăţii româneşti, la ceas aniversar. CECCAR urmăreşte dezvoltarea profesională a membrilor săi, astfel încât aceştia să servească interesul public şi să pună bazele unei economii solide, orientate spre progres.

Ziua Naţională a Contabilului Român reprezintă şi un prilej de a evidenţia în mod public activitatea depusă de membrii organismului profesional în anul anterior, prin organizarea Topului local al membrilor CECCAR la nivelul fiecărei filiale a Corpului. Sunt recunoscute astfel performanţele societăţilor de expertiză contabilă şi de contabilitate, precum şi rezultatele experţilor contabili şi contabililor autorizaţi la nivel individual, în semn de apreciere a aportului profesioniştilor contabili la bunăstarea economică naţională şi în susţinerea interesului public.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.