Părinţii celor 12 băieţi captivi într-o peşteră din nordul Thailandei le-au scris copiilor şi antrenorului, căruia i-au transmis să nu se învinovăţească, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Către toţi copiii. Nu suntem supăraţi pe voi deloc. Aveţi grijă de voi. Nu uitaţi să vă acoperiţi cu pături, pentru că este frig. Suntem îngrijoraţi. Veţi scăpa în curând”, se arată într-o scrisoare redactată de mama lui Nattawut Takamsai, un băiat de 14 ani.

Ea i-a transmis antrenorului: „Vrem să ştii că niciun părinte nu este supărat pe tine, aşa că nu te îngrijora în această privinţă”.

Operaţiunea de salvare a copiilor a beneficiat de vreme neaşteptat de bună, fără ploi, ceea ce a permis autorităţilor să implementeze planul ideal: pomparea apei din peşteră pentru a permite celor captivi să iasă.

Totuşi, pomparea apei durează mai mult decât ar fi fost aşteptat – nivelul apei scade cu un centimetru pe oră iar autorităţile se aşteaptă să aibă la dispoziţie cel mult patru zile până când ploile torenţiale vor inunda sistemul de peşteri din nou.

„Următoarele trei-patru zile reprezintă cea mai favorabilă perioadă pentru operaţiune. Dacă aşteptăm prea mult, nu ştim câtă apă de la ploaie va veni”, a declarat Narongsak Osatanakorn, guvernatorul provinciei Chiang Rai.

O operaţiune de salvare ar putea fi forţată în curând dacă nivelul oxigenului, care a ajuns deja la 15%, va continua să scadă.

„Dacă nivelul oxigenului scade sub 12%, va afecta creierul celor aflaţi înăuntru. Ar putea intra în stare de şoc”, a declarat Osatanakorn.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.