Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a participat, joi, la un dejun de lucru cu şefii misiunilor diplomatice din statele membre ale Uniunii Europene, una dintre temele abordate fiind modificările legilor justiţiei şi a Codurilor penale, Tăriceanu subliniind că Parlamentul este forul legislativ şi reprezentativ suprem şi instituţia care are legitimitatea şi responsabilitatea de a adopta legi prin care să fie asigurate independenţa justiţiei şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Preşedintele Senatului le-a recomandat acelor misiuni diplomatice care doresc să împărtăşească din experienţa naţională în domeniile de referinţă aflate pe agenda cetăţenilor şi implicit a Parlamentului să comunice cu autorităţile pe canalele consacrate de reglementările şi cutumele diplomatice astfel încât relaţiile bilaterale să fie cultivate în spirit amical şi de respect reciproc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tăriceanu a scris, pe pagina de Facebook, că astăzi a participat la un mic dejun de lucru cu şefii misiunilor diplomatice din statele membre ale Uniunii Europene, iar principalele teme abordate în cadrul discuţiilor au vizat aspecte privind priorităţile de pe agenda Senatului, priorităţile României în UE, preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, Construcţia Europeană şi rolul pe care România îl joacă în redefinirea acestui proiect.

Preşedintele Senatului menţionează că a subliniat că România este o ţară ai cărei cetăţeni au o orientare puternic pro-europeană şi cu o poziţionare favorabilă unei integrări mai profunde, bazate pe principiile şi valorile fundamentale ale Uniunii Europene: unitate, solidaritate, convergenţă şi tratament egal al statelor membre.

”Le-am transmis ambasadorilor prezenţi faptul că ţara noastră, alături de celelalte state membre, participă la dezbaterile curente cu privire la viitorul UE şi urmăreşte să aducă contribuţii corespunzătoare experienţei, localizării ei geografice şi propriilor ambiţii, sperând că UE, în diferitele sale formate instituţionale, le va integra în spiritul coeziunii şi solidarităţii. România consideră important ca principiul coeziunii să se regăsească în toate politicile UE, cu scopul de a facilita atingerea obiectivului de dezvoltare sustenabilă şi incluzivă a Europei. Pentru combaterea eficientă a mişcărilor populiste sau eurosceptice, am transmis că este nevoie de promovarea mai eficientă la nivelul cetăţenilor a abordărilor agreate pe diferite tematici de interes la nivelul Instituţiilor Europene. M-am declarat împotriva acelor măsuri care ar conduce la adâncirea clivajelor existente la nivelul UE, în special între Est şi Vest, făcând apel la respectarea unui principiu fundamental al Uniunii potrivit căruia toate statele membre sunt parteneri egali, în drepturi, demnitate şi oportunităţi”, precizează Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu spune că a semnalat preocuparea din ce în ce mai accentuată cu privire la MCV şi riscul ca prin transformarea unui mecanism tehnic într-unul politic acesta să devină un instrument ineficient. ”Acest aspect ar trebui reanalizat în dialogul dintre Statele Membre şi Comisie în vederea concluzionării că MCV şi-a îndeplinit, în principalele sale aspecte, misiunea pentru care a fost instituit cu un larg consens politic la nivel naţional, în urmă cu 11 ani”, a adăugat el.

El a subliniat că România continuă să acorde o importanţă deosebită aderării la Acordul de la Schengen, iar autorităţile române au luat măsurile necesare de înzestrare şi pregătire a cadrelor şi că acţionează constant cu seriozitate şi eficienţă ca membru de facto al acestui „spaţiu comun”.

”Acestei abordări consecvente de la Bucureşti îi corespunde şi un set de aşteptări care însă întârzie să se concretizeze, demersurile României confruntându-se de o bună perioadă cu lipsa orizontului echitabil de realizare”, continuă preşedintele Senatului.

”Cu prilejul întâlnirii cu şefii misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene, am trecut în revistă procesul de revizuire a legislaţiei penale, precizând că prin aceasta coaliţia majoritară urmăreşte să îşi îndeplinească responsabilităţile de a pune Codul Penal şi Codul de Procedură Penală în acord cu deciziile Curţii Constituţionale a României, cu directivele europene referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi cu recomandările Comisiei de la Veneţia. Totodată, am subliniat că modificările legislative au în vedere o schimbare de concept în politicile penale, urmând ca accentul să fie pus preponderent pe stabilirea şi recuperarea prejudiciilor la bugetul statului”, precizează Tăriceanu.

El spune că, în acest sens, Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei a acordat o atenţie specială definirii mai corecte, mai precise, a prevederilor din Codul Penal cu scopul de a evita în viitor abuzurile şi excesele care au fost constatate în ultimii ani în justiţie.

”În dialogul pe această temă cu şefii misiunilor diplomatice din statele membre UE, am subliniat că Parlamentul este forul legislativ şi reprezentativ suprem şi instituţia care are legitimitatea şi responsabilitatea de a adopta legi prin care să fie asigurate independenţa justiţiei şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Am recomandat acelor misiuni diplomatice care doresc să împărtăşească din experienţa naţională în domeniile de referinţă aflate pe agenda cetăţenilor şi implicit a Parlamentului, să comunice cu autorităţile pe canalele consacrate de reglementările şi cutumele diplomatice astfel încât relaţiile bilaterale să fie cultivate în spirit amical şi de respect reciproc”, încheie preşedintele Senatului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.