Parlamentul European, prin Comisia de mediu, şi organizatorii festivalului Untold vor lansa în toamna acestui an un concurs internaţional prin care studenţii din Europa vor putea propune proiecte care vizează protejarea mediului înconjurător, reciclarea deşeurilor şi conştientizare. Proiectul câştigător va fi implementat în cadrul festivalului şi va putea fi preluat şi de organizatorii altor evenimente, iar studenţii vor primi un internship în Comisia de mediu din Parlamentul European şi acces gratuit la Untold.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comisia de mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară din Parlamentul European, condusă de europarlamentarul Adina Vălean, şi organizatorii Untold, Bogdan Buta, Adrian Chereji şi Bogdan Rădulescu, au anunţat săptămâna aceasta la Bruxelles semnarea unui parteneriat care vizează informarea şi conştientizarea publicului tânăr asupra reciclării deşeurilor, a economiei circulare şi a colectării selective.

"Cred că publicul tânăr în special este cel mai dornic şi deschis în a afla şi a înţelege modalităţile de protejare a mediului înconjurător. Acestea sunt reglementate prin legislaţii europene adoptate cu succes precum Pachetul Deşeuri sau care urmează a fi negociate precum Strategia pentru plasticul de unică folosinţă în cadrul Comisiei pe care o conduc. Felicit fondatorii festivalurilor Untold şi Neversea pentru angajamentul civic, dar şi pentru faptul că au ales să facă acest program de conştientizare la nivel european şi nu s-au limitat doar la România. Este o mândrie de fiecare dată când un lucru bun porneşte din România şi se concretizează şi în străinătate”, a declarat Adina Vălean, preşedinta Comisiei de mediu din cadrul Parlamentului European, într-o conferinţă de presă organizată la Bruxelles.

Concursul care va fi lansat în toamnă de Comisia de mediu şi Untold se adresează tuturor studenţilor din universităţile europene. Astfel, ei se vor putea înscrie în echipe de câte trei persoane cu un proiect care vizează protejarea mediului înconjurător şi reciclarea deşeurilor. Proiectul câştigător va fi implementat la nivelul festivalului Untold şi va putea fi preluat şi de organizatorii altor festivaluri.

De asemenea, cei trei studenţi câştigători vor merge timp de o săptămână într-un internship la Comisia de mediu din Parlamentul European şi vor avea acces gratuit la Untold la următorea ediţie a festivalului.

"Ne dorim să transmitem un mesaj de atenţionare, de responsabilitate faţă de tinerii din România, faţă de tinerii care sunt fani Untold. Ne dorim să atragem un semnal de alarmă faţă de impactul materialelor reciclabile. Ne dorim să dăm şansa tinerilor care sunt pasionaţi de această zonă să vină cu nişte propuneri concrete, atât de dezvoltare a conceptului de festival eco, cât şi a unor proiecte de promovare a importanţei reciclării la nivel mondial, iar aceste proiecte să fie apoi implementate în cadrul festivalului Untold. Proiectul câştigător va fi finanţat de Untold şi de Parlamentul European. Poate apoi acest model să fie preluat şi de organizatorii altor festivalului, (...) sigur, ne dorim ca această campanie să meargă şi peste graniţele Europei”, a declarat Eduard Chereji, directorul de comunicare şi marketing Untold.

În cadrul festivalului Untold din acest an, în baza parteneriatului cu Parlamentul European, va fi instalată o instalaţie realizată din plastic reciclat, cu o lungime de şapte metri şi o înălţime de aproape trei metri. În plus, vor fi montate automate de colectare selectivă pentru materialele plastice şi de reciclare a dozelor de aluminiu, iar la fiecare cinci doze reciclate, consumatorii vor câştiga diverse premii.

O altă noutate constă în faptul că artiştii care vor cânta la festival vor fi transportaţi cu 10 maşini electrice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.