Anthony Kennedy, unul dintre cei nouă judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite a anunţat că se pensionează, oferindu-i posibilitatea preşedintelui Donald Trump să ancoreze această instituţie-cheie în conservatorism,. relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Kennedy, în vârstă de 81 de ani, este adesea prezentat ca magistratul-pivot al înaltei curţi, gardiana Constituţiei americane. El este conservator în subiecte precum armele de foc sau finanţarea electorală, dar a devenit progresist pe teme precum avortul sau discriminarea pozitivă.

El şi-a anunţat retragerea la pensie într-o scrisoare adresată miercuri lui Donald Trump, prin care îşi exprimă ”gratitudinea”, ”onoarea” şi ”privilegiul”, după ce a făcut parte timp de 30 de ani din Curtea Supremă.

Procesul de înlocuire a judecătorului Kennedy urmează să înceapă ”imediat”, a declarat ulterior Trump care, de când s-a instalat la Casa Albă, a avut deja ocazia să numească un judecător foarte conservator în cea mai înaltă jurisdicţie din ţară.

”Avem o listă de 25 de persoane pe care am prezentat-o în campania mea. Aveam 20 şi am adăugat cinci”, a continuat el, evocând persoane ”foarte dotate, foarte inteligente”.

”ONOARE ŞI PRIVILEGIU”

Retragerea lui Kennedy era aşteptată cu temere de către democraţii americani şi de toate organizaţiile progresiste din ţară, care ştiu că Trump va voi să pună un înlocuitor mult mai de dreapta.

Ar putea, aşadar, să aibă loc o bătălie politică de amploare cu privire la cel care va fi chemat să-i succeadă lui Kennedy, decanul Curţii Supreme ca mandat. El a fost nominalizat de către preşedintele republican Ronald Reagan în 1987.

Înţelepţii de la Curtea Supremă sunt desemnaţi pe viaţă de către preşedintele american în funcţie şi este necesar să fie confirmaţi printr-un vot în Senat, în care republicanii deţin în prezent o majoritate fragilă.

Această vacantare la Curtea Supremă ”este cea mai importantă de cel puţin o generaţie”, a avertizat liderul senatorilor democraţi Chuck Schumer.

”În joc este soarta sistemului nostru de sănătate, dreptul femeilor în privinţa procreării şi nenumărate protecţii ale americanilor de mijloc”, a adăugat el.

În cadrul înaltei curţi, Kennedy este cel care i-a departajat adesea pe cei patru judecători progresişti de cei patru judecători conservatori.

Kennedy s-a dovedit decisiv în domeniul drepturilor homosexualilor. În 2015, cu ajutorul lui a fost luată hotărârea legalizării căsătoriei între persoane de acelaşi sex în Statele Unite.

Magistratul de origine irlandeză a redactat hotărârea istorică.

Octogenarul, un catolic practicant şi absolvent al prestigioasei Harvard Law School, şi-a petrecut tinereţea în California.

Curtea Supremă, a cărei primă misiune este să vegheze la constituţionalitatea legilor, joacă un rol crucial, tranşând importante dezbateri de societate în Statele Unite, un rol asigurat mai mult de parlamente în alte ţări.

Acest lucru arată importanţa pe care o va avea succesorul lui Kennedy, care ar putea să cimenteze instituţia în conservatorism.

BĂTĂLIE IDEOLOGICĂ

Mitch McConnell, liderul republicanilor în Senat, preconizează să încheie procesul confirmării în toamnă.

Democraţii ar putea să opună o puternică rezistenţă şi ar putea să fie tentaţi să joace cartea timpului, aşa cum au făcut senatorii republicani majoritari, care au refuzat măcar să audieze în 2016 un magistrat nominalizat de Barack Obama la Curtea Supremă, justificându-şi atitudinea prin apropierea alegerilor prezidenţiale.

Până la urmă, acest judecător, Merrick Garland, nu a fost confirmat în post, iar Donald Trump, odată ales, a putut să-l nominalizeze pe Neil Gorsuch.

”Colegii noştri republicani ar trebui să urmeze regula pe care au instituit-o în 2016 şi să refuze să examineze orice candidatură a unui judecător la Curtea Supremă într-un an electoral”, a declarat Schumer, referindu-se la scrutinele de la jumătate de mandat, în noiembrie.

Într-o ţară extrem de polarizată politic, confirmarea lui Gorsuch a făcut obiectul unei dure bătălii, care a făcut ţăndări o regulă istorică a Senatului, impunând o majoritate calificată pentru a permite acest vot.

Trump a avut, până la urmă, ultimul cuvânt, iar Gorsuch s-a dovedit un apărător credincios, prin judecăţile sale, al valorilor tradiţionale republicane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.