Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii "Starea naţiei", difuzată de TVR, spune că nu a fost o surpriză notificarea venită din partea conducerii SRTv privind scoaterea din grilă şi precizează pentru News.ro că a respectat "toate clauzele", iar afirmaţiile sale privind acapararea televiziunii publice de către grupuri de interese politice şi economice este o temă de interes public, aşa cum prevedea contractul. Jurnalistul a transmis că emisiunea se va vedea pe micile ecrane şi online din 6 august.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În mod normal, contractul trebuia să se prelungească cu încă 6 luni pentru că toate clauzele de audienţă au fost îndeplinite, dar ştiam că dispoziţia doamnei Doina Gradea a fost la fel ca şi în iarnă - pentru că ei au vrut să ne dea afară în iarnă, dar nu au putut, daunele plătite de televiziunea publică ar fi fost foarte mari. Doina Gradea este un fel de Ludovic, nu Orban, ci cel care spunea că <Statul sunt eu>, şi doamna Gradea este <Televiziunea>. Ea spune că este vorba de atacurile mele la adresa SRTv. Din contră, noi am vrut să atragem atenţia că există grupuri de interese politice şi economice care vor să acapareze Televiziunea şi să dicteze din punct de vedere editorial potrivit acestor interese. Probabil că asta o va spune o instanţă, pentru că vom ajunge acolo cu siguranţă. Nu e o surpriză că s-a întâmplat asta, pentru că ordinul s-a dat în urmă cu şapte luni", a declarat Dragoş Pătraru pentru News.ro.

El a completat: "Este de fapt ceea ce i s-a întâmplat şi Irinei Radu care a plătit şi pentru că ne-a adus pe noi înapoi”.

Jurnalistul afirmă că a respectat clauzele impuse de contract, subliniind că toate dezvăluirile făcute au fost în interes public.

"Eu am respectat toate clauzele şi le voi explica. Pentru că după două pagini de obligaţii de-ale mele se spune acolo că pot să fac orice afirmaţie dintre cele pe care nu am voie să le fac mai sus, dacă ea este în interes public. Or, tot ce am afirmat eu a fost în interes public, dovadă că s-a întrunit Consiliul de Administraţie în şedinţă extraordinară, s-a sesizat Parlamentul şi m-a chemat la audieri, atât pe mine cât şi pe doamna Gradea. Acum, că din punct de vedere politic dânsa n-a putut fi audiată, dată fiind intervenţia Dianei Tuşa care a spus că o audiere în Parlament nu se face cu întrebări, totul este de interes public”, a indicat Pătraru. "Nu văd cum am fi putut să ne apărăm mai bine dacă nu prin înregistrări", adaugă el.

Pătraru a anunţat: "Cert este că <Starea naţiei> se va vedea din 6 august atât la televiziune cât şi online. Suntem în vacanţă, mizăm şi pe sprijinul telespectatorilor. Deocamdată, completăm actele pentru a face un credit ca să mai cumpărăm scule, astfel încât să putem să ne facem treaba noastră şi să nu mai depindem de alţii. Nu mai vreau să lucrez cu nicio televiziune care îmi pune la dispoziţie platoul, sculele, decorul. Toate să fie ale noastre. În TVR am investit 40.000 de euro, banii pe care i-am luat de la Digi TV, şi acum mă cert cu cei de la televiziunea publică ca să-i recuperez. Pentru telespectatori, din 6 august vom fi pe micile şi foarte micile ecrane, iar cu un film despre corupţia din TVR s-ar putea să apărem şi pe marile ecrane", a declarat pentru News.ro Dragoş Pătraru.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.