Peste 9.000 de persoane au murit în 2016, în Europa, din cauza supradozei, cu 4 la sută mai multe decât în 2015, cele mai multe decese fiind înregistrate în Estonia, Suedia, Norvegia, Irlanda şi Marea Britanie. Supradoza rămâne principala cauză a decesului în rândul consumatorilor de droguri, arată raportul european privind consumul de droguri în 2016.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 „În 2016, au fost raportate peste 9.000 de decese din cauza supradozei în Europa. Cifra este mai mică dacă am compara cu alte zone, cum sunt Statele Unite, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să facem eforturi ca aceste decese să fie prevenite. Cele mai frecvente decese sunt din cauza supradozei de heroină. Sunt şi cazuri de combinaţii de medicamente”, a declarat Frédéric Denecker, specialist în cadrul Observatorului European de Droguri, la o conferinţă de presă organizată de Agenţia Naţională Antidrog (ANA).

Potrivit raportului european privind consumul de droguri în 2016, în Uniunea Europeană (UE) s-au produs cel puţin 7.929 de decese cauzate de supradoză, iar dacă se includ şi Norvegia şi Turcia, numărul lor ajunge la 9.138, ceea ce reprezintă o creştere cu 4 la sută faţă de 2015.

În rândul bărbaţilor, rata mortalităţii este de patru ori mai mare decât la femei. Vârsta medie la momentul decesului este de 39 de ani.

De asemenea, în ceea ce priveşte rata mortalităţii, cele mai mari au fost înregistrate în Estonia (132 la un milion), Suedia (88 la un milion), Norvegia (81 la un milion), Irlanda (70 la un milion) şi Marea Britanie (70 la un milion).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.