Câteva mii de oameni au protestat în Piaţa Victoriei, cerând demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după condamnarea acestuia în dosarul angajărilor fictive la Protecţia Copilului Teleorman. De asemenea, oamenii au scandat numele preşedintelui Klaus Iohannis, dar şi al filosofului Mihai Şora şi au aplaudat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat fără incidente; manifestanţii au strigat ”Demisia” şi au cântat ”We will rock you”

Manifestaţia din Piaţa Victoriei din Capitală - unde în punctul maxim aproximativ 7.000 de oameni au protestat faţă de modificarea codurilor penale - s-a încheiat după ora 23.00, fără incidente între protestatari şi forţele de ordine. Manifestanţii au scandat ”Jandarmeria, jos pălăria”, iar unii dintre ei au oferit flori jandarmilor. Protestatarii au derut demisia lui Liviu Dragnea, dar şi a Vioricăi Dăncilă şi au cântat ”We will rock you”.

Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat fără incidente după mai bine de cinci ore, iar Brigada Rutieră a anunţat că s-a reluat traficul în condiţii normale pe toate arterele care fuseseră afectate de manifestaţie. 

Oamenii s-au strâns în Piaţa Victoriei încă de la ora 18.00 pentru a protesta faţă de modificarea codurilor penale, dar şi pentru a-şi arăta susţinerea pentru DNA, Laura Codruţa Kovesi, preşedintele Klaus Iohannis şi justiţia din România. Unii dintre protestatari au adus şampanie pentru a sărbători condamnarea lui Liviu Dragnea la închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu. ”Mulţi ani primească/ Cine să primească?/ Dragnea să primească/ La mulţi ani!”, au cântat, în repetate rânduri, protestatarii. 

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

S-au scandat lozinci împotriva PSD, împotriva Guvernului, împotriva lui Liviu Dragnea, dar şi împotriva altor lideri ai coaliţiei. Protestatarii au cerut demisia lui Liviu Dragnea şi a premierului Viorica Dăncilă şi s-a cântat ”We will rock you”. 

De asemenea, s-a intonat Imnul Naţional, iar în repetate rânduri manifestanţii au aprins luminile telefoanelor. 

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

Protestul de joi a fost complet lipsit de incidente, ba mai mult, s-a strigat în piaţă ”Jandarmeria, jos pălăria”, iar unii dintre manifestanţi le-au oferit flori jandarmilor.

În punctul maxim al protestului, în Piata Victoriei s-au aflat 7.000 de persoane, între acestea fiind şi Mircea Cărtărescu. 

UPDATE - Oamenii au cântat Imnul naţional

La ora 21.00, manifestanţii au aprins lanternele telefoanelor mobile şi au cântat Imnul naţional.

FOTO- Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO- Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE - În Piaţa Victoriei sunt câteva mii de oameni

Circulaţia rutieră este oprită prin faţa Muzeului Antipa.

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

În urmă cu puţin timp, în piaţă au fost citite declaraţiile transmise de Viorica Dăncilă şi Carmen Dan de susţinere a lui Liviu Dragnea, oamenii huiduind.

De asemenea, oamenii au cântat: ”Mulţi ani să primească Liviu Dragnea!”

Peste 2.000 de oameni protestează în Piaţa Victoriei

Peste 2.000 de oameni protestează la această oră, în Piaţa Victoriei, cerând demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după condamnarea acestuia în dosarul angajărilor fictive la Protecţia Copilului Teleorman. De asemenea, oamenii au scandat numele preşedintelui Klaus Iohannis, dar şi al filosofului Mihai Şora şi au aplaudat. Multe persoane vin în continuare în grupuri în piaţă.

Între manifestanţi se află şi scriitorul Mircea Cărtărescu.

În piaţă au sosit oameni din jurul 18.00, iar la momentul anunţării sentinţei în dosarul lui Liviu Dragnea aceştia şi-au manifestat bucuria.

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

Piaţa este încercuită cu garduri, însă deocamdată sunt puţini jandarmi în jurul manifestanţilor.

Manifestanţii au fost lăsaţi să pună în funcţiune, pe o maşină cu platformă, o instalaţie cu sunet, de unde se aud ”Imnul golanilor” şi alte melodii ale lui Cristian Paţurcă din timpul manifestaţiilor din anul 1990. De asemenea, cei care doresc dintre manifestanţi vorbesc de la microfon.

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

Oamenii strigă mai ales ”Demisia” şi "Fără penali".

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infractiunea de fals intelectual. Decizia instanţei supreme nu este definitivă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.