Cetăţenii europeni prezenţi în Regatul Unit vor putea să înceapă să se înregistreze din toamnă pentru a obţine un titlu de sejur permanent după Brexit, a anunţat joi Guvernul britanic, angajându-se să facă această procedură ”cât mai simplă posibil”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aproape patru milioane de cetăţeni europeni trăiesc în Regatul Unit, unde beneficiază - în prezent - de o libertate de mişcare care se va încheia la sfârşitul perioadei de tranziţie de 21 de luni, după Brexit, prevăzut pe 29 martie 2019.

Aceşti cetăţeni vor putea să înceapă să se înregistreze ”încă din toamna acestui an”, cu obiectivul ca procedura să devină total operaţională până în martie 2019, a declarat ministrul de Interne Sajid Javid în Camera Lorzilor.

El a dat asigurări că procedura va fi ”cât mai simplă posibil”.

În decembrie 2017, Londra şi Bruxellesul au încheiat un acord de principiu care garantează, după Brexit, menţinerea drepturilor acestor cetăţeni, dar şi a cetăţenilor britanici care trăiesc în restul Uniunii Eurpene (UE).

Însă şi unii şi ceilalţi şi-au exprimat îngrijorarea puternică faţă de misterul care înconjoară punerea în aplicare efectivă a acestor garanţii.

Cereri de titluri de sejur vor putea să fie depuse online sau printr-o aplicaţie pe telefonul mobil, a detaliat Guvernul britanic.

Candidaţii vor trebui să-şi dovedească identitatea, să furnizeze o probă de reşedinţă în Regatul Unit şi să nu fi comis o infracţiune gravă. Niciun venit minim nu va fi cerut.

”Nu vom căuta deloc motive, scuze pentru a nu acorda statutul”, a dat asigurări Sajid Javid.

Europenii care au reşedinţa în Regatul Unit înainte de sfârşitul perioadei de tranziţie - care se încheie pe 31 decembrie 2020 - au termen până pe 30 iunie 2021 să depună o cerere.

Cei care se află în regat de cel puţin cinci până la această dată vor putea să pretindă un titlu de sejur permanent.

Ceilalţi vor putea să obţină un statut care le va permite o şedere de încă cinci ani şi apoi să depună o cerere în vederea unui statut permanent.

Preţul va fi de 65 de lire sterline (74 euro), asemănător cu cel al unei cereri de paşaport britanic şi de 32,50 de lire sterline pentru minorii în vârstă de până la 16 ani.

Irlandezii nu vor trebui să se înregistreze, iar Londra intenţionează să deschidă de asemenea procedura de înregistrare cetăţenilor Norvegiei, Islandei, Liechtensteinului - trei ţări membre ale spaţiului economic european - şi Elveţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.