Asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, Wess Mitchell, se va întâlni, marţi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis. Mitchell se află la Bucureşti în cadrul unui turneu european care mai include Zagrebul, Praga şi Bruxellesul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform programului oficial al şefului statului, Klaus Iohannis îl va primi marţi, la ora 10.30, pe Wess Mitchell la Cotroceni.

Vizita acestuia în România a fost anunţată de Departamentul de Stat, care preciza că va avea întâlniri cu înalţi oficiali şi cu analişti independenţi.

"În 18 iunie se va afla la Bucureşti unde va avea întâlniri cu înalţi oficiali şi cu analişti independenţi pe tema securităţii regionale şi cooperării economice. Va conduce delegaţia SUA la cea de-a şasea reuniune a Dialogului de Parteneriat Strategic SUA - România şi va susţine un discurs la Universitatea Bucureşti", a anunţat Departamentul de Stat.

Mitchell va pleca marţi la  Zagreb, unde se va întâlni cu oficiali croaţi pentru a discuta evoluţiile din Croaţia şi din regiune, inclusiv contribuţiile Croaţiei la stabilitatea regională şi la securitatea energetică.

În 20 şi 21 iunie, Wess Mitchell va fi la Praga, pentru a participa la Dialogul Strategic SUA - Republica Cehă şi pentru a se întâlni cu oficiali cehi. De asemenea, va rosti un discurs la un eveniment patronat de Summit-ul European Praga.

În final în 21 - 22 iunie, asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia va fi în vizită la Bruxelles, unde se va întâlni cu vicepremierul belgian Alexander De Croo. De asemenea, va discuta pe tema domeniilor de cooperare SUA - UE cu oficialii europeni şi va susţine un discurs la Carnegie Europe. 

Wess Mitchell a preluat funcţia în octombrie 2017, anterior, el deţinând funcţia de preşedinte al Center for European Policy Analysis (CEPA).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.