The New York Times avertizează că lupta anti-corupţie din România este în pericol după ordinul de demitere a Laurei Codruţa Kovesi. Cotidianul american apreciază că PSD foloseşte tactici comune în Europa de Est precum promovarea teoriilor conspiraţiei, atacuri la adresa omului de afaceri George Soroş şi portretizarea criticilor sistemului drept simple „marionete” ale unui stat paralel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În analiza publicată pe site-ul ziarului, Marc Santora şi Kit Gillet susţin că discursul liderilor PSD de la mitingul din Bucureşti este asemănător cu cel al lui Trump atunci când ataca investigatorii FBI. De altfel, este notată şi declaraţia lui Liviu Pleşoianu, cel care a precizat, în engleză: ”Îl salutăm pe Donald Trump şi lupta sa împotriva statului paralel!”

Mitingul de la Bucureşti este numit „remarcabil” pentru o ţară care este „printre cele mai corupte” din Europa.

De asemenea, în articol este notat faptul că prin înlăturarea Laurei Codruţa Kovesi, „practic au fost eliminate procedurile care asigurau independenţa procurorilor şi judecătorilor faţă de presiunea politică”.

Făcând referire la experţi în drept, New York Times notează că puterea limitată a procurorilor este o consecinţă a Constituţiei adoptate în 1991, atunci când amintirile din perioada comunistă, în care Securitatea şi procurorii luau la ţintă oponenţii politici, erau încă proaspete.

Drept urmare, notează autorii, “şpaga, la fel ca taxele şi moartea, era un aspect normal al vieţii” în anii '90. Situaţia s-a schimbat la începutul anilor 2000 atunci când România a dorit intrarea în NATO şi UE şi a trebuit să ia măsuri contra corupţiei, oferind astfel mai multă putere investigatorilor şi înfiinţând DNA.

Articolul notează şi că mulţi dintre oamenii prezenţi la miting au fost aduşi la Bucureşti la cererea şefilor de la locul de muncă sau a liderilor locali de partid.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.