Primarul Timişoarei Nicolae Robu a declarat, vineri, la ieşirea de la DNA, unde a stat aproximativ 30 de minute, că este cercetat într-un dosar privind lucrările de proiectare pentru reabilitarea termică a 65 de blocuri. Robu spune că firma care a făcut aceste lucrări este a unei rude îndepărtate, cu care nu a avut relaţii şi că totul a fost legal, iar el este foarte relaxat. Surse judiciare au declarat că primarul nu ar fi răspuns întrebărilor procurorilor, spunând că se va întoarce la DNA însoţit de un avocat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nicolae Robu a stat mai bine de 30 de minute la DNA Timişoara, care face verificări într-un dosar privind lucrările de proiectare pentru anveloparea a 65 de blocuri de locuinţe din oraş, cu fonduri europene. Este vorba de un proiect de aproximativ 10 milioane de euro.

La ieşirea de la sediul DNA, Nicolae Robu a spus că o rudă îndepărtată a sa s-a ocupat de aceste lucrări tehnice, că nu a ştiut că contractul i-a fost atribuit acestuia şi că, personal, este ”foarte relaxat şi foarte senin”.

”Era o rudă prin alianţă cu care nu am avut relaţii, ca şi cum nu am fost rude, şi sper că şi el recunoaşte. Era membru activ în secretariatul PNL, nu ne-am vizitat niciodată, nu am avut relaţii, de altfel a şi divorţat de o nepoată a mea. Trebuie să văd mai întâi în detaliu despre ce e vorba. Eu sunt foarte relaxat, foarte senin, nici nu am ştiut că i se face atribuirea acestei persoane. Chiar dacă m-a deranjat atunci simplul fapt că era această legătură, pe mine m-a deranjat şi am reprosat că s-a întâmplat aşa", a declarat Robu.

El a spus că s-a implicat doar în momentul în care Primăriei i-au fost ceruţi mai mulţi bani pentru lucrările de proiectare, atribuite printr-un contract de 15.000 de euro.

"Eu nu m-am implicat decât în momentul în care el pretindea mai mulţi bani, şi am fost categoric cu el. Dacă ai luat un contract de 15.000 de euro, atribuit conform legii. Legea Achiziţiilor Publice permite atribuirea sumei de 15.000 de euro. Atât era platforma atunci, după aceea a crescut. Eu nu contest că valoarea muncii tale valorează mai mult. Poate valorează, poate nu, nu e treaba mea să fac astfel de evaluari. I-am spus foarte clar- nu există nicio bază legală să primeşti bani în plus. I-am atras atenţia foarte serios, nu l-am şantajat, Doamne fereşte. Dimpotrivă, l-am acuzat pe el că ne şantajează, şi o să prezint SMS-ul pe care l-am trimis. L-am acuzat pe el că ne şantajează refuzând să predea documentaţia şi este un pericol  când o să predăm fonduri europene. Atât pot să vă spun. Nu a predat toată documentaţia, a trebuit să fie contractat alt proiectant, care a făcut anumite lucruri. Nu intru în bucătăria aceasta tehnică, pentru că nu mă pricep. A făcut ce trebuia să facă ei şi eu atât ştiu, şi că totul a fost legal, s-au depus documentele, am obţinut finanţarea europeană şi am reuşit să anvelopam 50 de blocuri de care se bucură, nu mai ţin minte câte familii. Eu când am luptat să nu se dea mai mult de 15.000 de euro, asta e tot ce am făcut în povestea asta. Eu o să demontrez asta”, a susţinut primarul Timişoarei.

Contractul pentru proiectarea lucrărilor de reabilitare termică a 65 de blocuri - vizat de anchetă - .a fost semnat de Primăria Timişoara  în 2013 cu firma Proiect C&A SRL, deţinută de Cristian Palade. Ulterior, acesta a reclamat că trebuie să execute lucrări în valoare mult mai mare, în baza unui contract generic de 15.000 de euro şi a refuzat să mai semneze devize, contractul cu Primăria Timişoara fiindu-i reziliat. Proiectele au fost depuse apoi de Primăria Timişoara la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, fiind obţinute fonduri europene de zece milioane de euro pentru reabilitarea termică a celor 65 de blocuri. Între Primărie şi Cristian Palade a fost şi un proces, după ce acesta din urmă a dat în judecată autoritatea locală.

Joi, la DNA Timişoara au fost audiaţi şi viceprimarul Dan Diaconu (PNL) şi directorul Direcţiei Edilitare din Primărie, Culiţă Chiş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.