Cuplurile longevive vor primi între 1.000 şi 3.000 de lei cuplurilor care împlinesc 25, 50, respectiv 75 de ani de căsătorie, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Consilierul general PSD Anca Florea a spus că "e ok să mai dai oamenilor câte ceva”, să nu ma fie "doar jefuiţi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cred că nu e nevoie întotdeauna să comentăm lucrurile astea, dar cel mai bun argument e acela că primăria vine să ia, toată lumea vine să ia. Şi e foarte greu să faci comunitatea să se simtă o familie. Mi se pare ok să mai dai oamenilor câte ceva. Nu pomană, dar să nu fie doar jefuiţi”, a declarat consilierul general PSD Anca Florea.

Dezbaterea pe proiect nu a fost lipsită de certuri. Consilierul general PNL Ciprian Ciucu a atras atenţia că Primăria Capitalei şi-a făcut un obicei din a dat bani oamenilor pur şi simplu, în loc să investească în proiecte care să le îmbunătăţească viaţa.

"Remarc apetenţa de a da bani către populaţie aşa... E vorba despre un proiect care se va repeta şi la anul şi anul următor. S-a făcut un obicei de a da bani către populaţie, dar nu se bagă aceşti bani în proiecte de care e nevoie, care duc la îmbunătăţirea serviciilor publice şi vieţilor oamenilor. Avem investiţii care se tărăgănează de ani şi ani de zile. Acest proiect dublează ceea ce fac primăriile de sector. Toate primăriile de sector dau bani şi premii pentru a celebra căsătorii”, a spus Ciucu.

În replică, viceprimarul Aurelian Bădulescu i-a spus ironic că din "pilda” consilierului va reţine doar "nesimţirea”, spunându-i că reprezintă o ruşine pentru PNL.

"Viaţa şi opera dumneavoastră este mai puţin importantă. Trecem prin viaţă şi nu rămânem cu nimic. Cu siguranţă vom reţine din pilda pe care ne-aţi lăsat-o dumneavoastră, nesimţirea. Eşti o ruşine pentru PNL, întoarce-te la nevoile oamenilor. Termină cu prostituţia asta pe care o afişezi”, i s-a adresat viceprimarul consilierului, numindu-l „soroşist”.

Ciucu i-a răspuns: "Sunt nişte minciuni sfruntate plătite la comandă către mine de trustul de presă din care a făcut parte doamna primar”.

Potrivit proiectului de hotărâre, familiile care anul acesta împlinesc 25 de ani de căsătorie ar urma să primească de la primărie suma de 1.000 de lei, cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie - 1.500 de lei, iar familiile care împlinesc 75 de ani de la căsătorie vor fi premiate cu 3.000 de lei. În plus, fiecare cuplu va primi o diplomă de onoare.

Premiile vor fi acordate acelor cupluri care împlinesc 25, 50, respectiv 75 de ani de căsătorie neîntreruptă, după intrarea în vigoare a hotărârii.

Documentul prevede totodată ca cel puţin unul dintre soţi să aibă cel puţin vârsta de 50 de ani, în caz contrar fiind nevoie de avizul primarului general al municipiului Bucureşti.

„Prin acestea măsuri propuse, se recunoaşte importanţa familiei şi rolul acesteia pentru menţinrea coeziunii sociale şi pentru creşterea gradului de confort în cadrul familiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.