Poliţiştii fac percheziţii, joi dimineaţă, la CFR Călători şi la Atelierele CFR Griviţa, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate de abuz în serviciu, delapidare şi fals intelectual, în legătură cu achiziţia unui sistem audio-video pentru dotarea vagoanelor. Prejudiciul în acest dosar este estimat până în prezent la aproximativ 156.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform unui comunicat de presă al Poliţiei Române, la această oră poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi fac cinci percheziţii la sediile unor societăţi comerciale din Bucureşti, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate de abuz în serviciu, delapidare şi fals intelectual.

Anchetatatorii urmează să ridice bunuri şi înscrisuri, "în vederea probării activităţii infracţionale a mai multor persoane cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, delapidare şi fals intelectual, în dauna unei societăţi comerciale", arată Poliţia Română.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că percheziţiile au loc la  sediul CFR Călători, la Revizia de vagoane Bucureşti Griviţa şi la SC Ateliere CFR Griviţa SA, într-un dosar vizând achiziţia unui sistem audio-video pentru dotarea vagoanelor, necesar informării călătorilor în tren.

Sursele citate spun că contractul pentru această achiziţie prevedea echiparea mai multor vagoane, dar au fost dotate mai puţine, iar suma de bani prevăzută pentru achiziţii ar fi fost însuşită de persoanele vizate.  De asemenea, au fost montate sisteme mai slabe.

CFR Călători confirmă că în această dimineaţă au loc percheziţii atât la sediul companiei, cât şi la Revizia de vagoane Bucureşti Griviţa. 
 
"Având în vedere că este o acţiune în desfăşurare, mai multe informaţii pe această temă pot fi aflate de la instituţiile abilitate să efectueze activităţi specifice", au transmis reprezentanţii CFR.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.