Guvernul va aproba astăzi programul de credite garantate de stat cu dobândă zero, pentru persoane cu vârste de la 16 la 55 de ani, care se află într-o formă de învăţământ sau urmează cursuri de reconversie profesională. Totodată, Executivul va aloca 115 milioane lei pentru perioada 2018-2020 pentru dezvoltarea sistemului de asistenţă a vârstnicilor la domiciliu. Guvernul va aproba şi o schemă de ajutor de stat pentru susţinerea industriei cinematografice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul Viorica Dăncilă a precizat la începutul şedinţei că pe ordinea de zi se află ”Programul investeşte în tine”.

”Continuăm sprijinul acordat tinerilor”, a spus ea, precizând că beneficiarii acestui program sunt tinerii de 16-26 de ani care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ sau fac cursuri de specializare acreditate de Ministerul Educaţiei. Aceştia vor putea accesa credite în valoare de 40.000 de lei cu dobândă zero, garantate în proporţie de 80% de către stat.

”Pot beneficia de acest program şi persoanele cu vârsta între 26 şi 55 de ani care sunt în sistemul de învăţământ sau care urmează cursuri de reconversie profesională, pentru că noi considerăm că şi acestor persoane trebuie să le dăm o şansă. Aceste persoane pot beneficia de credite de 35.000 de lei. Toţi beneficiarii pot beneficia în plus de 20.000 de lei dacă sunt angajaţi sau se angajează în timpul derulării programului. Cheltuielile sunt pentru o paletă largă de domenii: educaţia, sănătatea, cultura, sportul sau locuinţele”, a precizat Dăncilă.

Ea a adăugat că trebuie să fie avuţi în vedere şi seniorii, anunţând astfel demararea a două programe de interes naţional pentru dezvoltarea sistemului de asistenţă a vârstnicilor la domiciliu, care vor fi implementate în perioada 2018-2020 şi pentru care vor fi alocaţi 115 milioane lei.

Dăncilă a menţionat că Guvernul va aproba şi o schemă de ajutor de stat pentru susţinerea industriei cinematografice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.