Inspecţia Judiciară (IJ) cere Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să monitorizeze semestrial dosarele mai vechi de un an şi să informeze IJ cu privire la aceste cauze, cu toate că numărul lor a scăzut în ultimele şase luni cu aproape 200, arată raportul Inspecţiei Judiciare după controlul desfăşurat la DNA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Inspectorii judiciari au făcut verificări la DNA în perioada 16 – 20 aprilie, pentru a vedea în ce mod au fost remediate deficienţele găsite la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie în urma controlului din 2017.

Potrivit raportului Inspecţiei, numărul dosarelor mai vechi de un an de la prima sesizare a scăzut de la 724, câte erau în 25 august 2017, la 547, în 11 mai anul acesta.

"S-a reţinut preocuparea conducerii Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi a procurorilor din cadrul secţiei, cu privire la reducerea stocului de dosare vechi”, se precizează în raport.

Cauzele care au dus la nesoluţionarea dosarelor în intervale mai mici de timp sunt de natură obiectivă, arată inspectorii, respectiv durata mare de realizare a constatărilor sau expertizelor, întârzierea efectuării actelor solicitate prin comisii rogatorii, sustragerea persoanelor cercetate de la urmărirea penală, dar şi de natură subiectivă, fiind constatate aspecte de natură disciplinară.

Astfel, Inspecţia Judiciară propune ca DNA să monitorizeze dosarele mai vechi de un an şi să informeze periodic IJ cu privire la stadiul lor.

"Monitorizarea cauzelor mai vechi de 1 an de la prima sesizare la nivelul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie. Verificările vor fi efectuate de către procurori anume desemnaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, semestrial, informarea întocmită ca urmare a verificărilor urmând a fi transmisă Inspecţiei Judiciare”, se arată în raportul Inspecţiei Judiciare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.