O şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) va avea loc miercuri, 27 iunie, iar una dintre teme este pregătirea României pentru Summitul NATO de la Bruxelles, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şedinţa CSAT de peste două săptămâni va avea loc începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni.

Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la obiectivele României pentru Summitul NATO de la Bruxelles (2018) şi forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2019.

Preşedintele Klaus Iohannis anunţa la sfârşitul săptămânii trecute că va convoca o şedinţă specială a Consiliului Superior de Apărare a Ţării dedicată pregătirii pentru Summitul NATO care va avea loc peste o lună la Bruxelles.

"Am abordat agenda viitorului Summit NATO care va ave loc peste o lună. În contextul dinamicii, o acţiune sinergică între NATO şi UE devine tot mai importantă. Am adoptat o declaraţie comună care reflectă obiectivele comune pentru consolidarea securităţii, să consolidăm planul estic la NATO, să implementăm iniţiativele dezvoltate. România abordează aceste chestiuni la modul cel mai serios şi în lumina deciziilor extrem de importante care se vor lua la Summitul NATO, am decis să convoc o şedinţă specială a CSAT, o şedinţă dedicată pregătirii pentru acest summit”, a declarat Klaus Iohannis în cadrul unei conferinţe de presă alături de preşedintele Poloniei, la Summitul B9.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.