Documentarul „Chipuri, locuri/ Visages villages”, de Agnès Varda şi JR, care va avea premiera în cinematografele româneşti pe 29 iunie, a fost elogiat de presa internaţională de specialitate şi nu numai ca fiind un film de neuitat, o lucrare complexă, un imn adus bucuriei de a trăi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Producţia, care a fost nominalizată la premiile Oscar 2018, va fi distribuită în ţara noastră de microFILM.

„«Faces Places» este un film al bucuriei curate, exuberanţa lui este depăşită doar de tandreţea lui şi de puritatea intenţiei”, a scris The Washington Post.

Agnès Varda, supranumită „bunica Nouvelle Vague”, şi fotograful şi muralistul JR sunt coregizorii „Chipuri, locuri”, road-movie considerat de revista Rolling Stone „cel mai seducător documentar al anului 2017”.

În viziunea publicaţiei The Guardian, documentarul „cu subiecţi calzi şi minunaţi, vorbeşte despre procesul de creaţie artistică, însă nu vrea să distrugă magia în totalitate. Veterana realizatoare face un studiu aproape perfect al chipurilor şi locurilor”.

Pe de altă parte, New York Times a caracterizat documentarul drept o călătorie în prezent, în care cei doi aruncă priviri către trecut. „O lucrare complexă, puternică şi radicală. «Chipuri, locuri» este de neuitat”.

The Wrap a subliniat că filmul este „un capitol uman, amuzant şi emoţionant în etapa de documentar a lui Varda”.

„Un imn adus bucuriei de a trăi. Nu este doar un film frumos, ci o experienţă totală”, a punctat Corriere Della Sera, iar Indiewire a scris că este „emoţionant, amuzant, optimist, per ansamblu - minunat”.

Aparţin unor generaţii diferite - Varda, „cineastul fără vârstă”, cum a numit-o Variety, a împlinit recent 90 de ani, iar JR are 35 - însă sunt suflete pereche, împărtăşind pasiunea pentru imagini şi maniera în care sunt create, prezentate şi transmise mai departe.
„Varda şi JR se tachinează în conversaţii şi idei fantastice. Doar privindu-i te simţi mai tânăr”, a mai scris Variety.

Cei doi călătoresc prin mai multe sate din Franţa, în camioneta lui JR transformată în studio foto, întâlnesc localnici, le descoperă poveştile şi le transformă portretele în imense fotografii murale. Le expun pe case, hambare, faţade de magazine sau trenuri şi scot la iveală umanitatea subiecţilor şi pe cea proprie.
„Oamenii reacţionează mereu favorabil la vederea propriei reprezentări şi a felului în care imaginile enorme îmbunătăţesc împrejurimile”, a remarcat The Hollywood Reporter.
Varda spune că este „un film de pace”, în timp ce Paris Match consideră că cei doi, împreună, creează „magia”.

Lungmetrajul documentar a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes 2017, unde a fost recompensat cu două premii - L'Oeil d'Or şi Palme de Whiskers.

Pelicula a fost prezentată în numeroase festivaluri şi a obţinut premiul publicului la Toronto, a fost recompensată cu trofee ale Asociaţiilor Criticilor de Film din Toronto, San Francisco, Los Angeles şi New York, precum şi cu cel al Societăţii Naţionale a Criticilor de Film (National Society of Film Critics).

În plus, producţia a fost desemnată cel mai popular documentar la Vancouver IFF şi cel mai bun film la Haifa IFF. Pelicula a primit trofeul Lumière la categoria documentar, dar şi două nominalizări la premiile César 2018 - pentru cel mai bun lungmetraj documentar şi cea mai bună muzică originală (Matthieu Chedid).

„Chipuri, locuri” este scris, regizat şi comentat de Agnès Varda şi JR.

Filmul este o coproducţie Ciné Tamaris, Social Animals, Rouge International, Arte France Cinéma, Arches films, cu sprijinul Canal +, Arte France, Le Pacte şi Cohen Media Group.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.