PSD susţine că declaraţiile de astăzi ale preşedintelui Klaus Iohannis sunt ”iresponsabile” şi subminează autoritatea Curţii Constituţionale. Social-democraţii îi transmit şefului statului, prin intermediul unui comunicat, că ”deciziile CCR se execută, nu se discută”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Partidul Social Democrat consideră că declaraţiile recente ale preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la Decizia Curţii Constituţionale privind soluţionarea conflictului dintre preşedinte şi ministrul Justiţiei reprezintă un atac deosebit de grav la adresa ordinii constituţionale din România. Intenţia preşedintelui Iohannis de a pune în discuţie, într-o dezbatere publică, decizia Curţii Constituţionale constituie un act de agresiune asupra acestei instituţii fundamentale pentru sistemul democratic din România. Deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive şi general obligatorii – ele se execută, nu se discută! În logica preşedintelui Iohannis, orice decizie a unei instanţe de judecată din România ar fi pusă în discuţie, în loc să fie de îndată executată”, se arată în comunicatul PSD.

Social-democraţii subliniază că, mai mult decât atât, Curtea Constituţională este singura instituţie abilitată să stabilească interpretarea corectă a Legii fundamentale.

”Nimeni altcineva, nici preşedintele, nici altă autoritate a statului şi nici măcar societatea civilă, nu are dreptul să se substituie autorităţii CCR pentru a da verdicte cu privire la respectarea Constituţiei României. Prin urmare, declaraţiile preşedintelui Iohannis echivalează cu un îndemn la nesupunere în faţa legilor şi instanţelor judecătoreşti din România. După modelul preşedintelui Iohannis, orice cetăţean poate întârzia după bunul plac punerea în aplicare a unei obligaţii legale, a unei amenzi sau a unei sentinţe, pe motiv că vrea să înţeleagă mai bine motivarea celor care au emis sancţiunea”, susţine partidul condus de Liviu Dragnea. 

PSD spune că este inadmisibil ca preşedintele Iohannis să insinueze că decizia CCR ar pune sub semnul întrebării independenţa procurorilor.

”În motivarea CCR se precizează explicit: «Controlul Ministrului Justiţiei constă în verificarea eficienţei manageriale, a  modului în care procurorii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu (...). Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmării penale şi soluţiile penale.» Nimeni, nici Curtea Constituţională, nici majoritatea parlamentară, nici ministrul Justiţiei şi nimeni altcineva nu a pus nici măcar un moment în discuţie independenţa procurorilor în administrarea cauzelor. De altfel, chiar în noile legi ale justiţiei, adoptate cu votul majorităţii PSD+ALDE, este garantată în mod explicit independenţa procurorilor în instrumentarea cauzelor. Amendamentul introdus la Legea 303 privind statutul magistraţilor: Art. 3 alin. 1^1: «Procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor, în condiţiile prevăzute de Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.» Aşadar, insinuarea preşedintelui că cineva ar dori să intervină în independenţa procurorilor este o acţiune deliberată de dezinformare a opiniei publice din România, ceea ce este incalificabil în raport cu funcţia de preşedinte al republicii”, mai susţine PSD.

În opinia social-democraţilor, ”în acelaşi registru de dezinformare şi intoxicare a cetăţenilor români se încadrează şi afirmaţia preşedintelui Iohannis că PSD sau CCR ar urmări «amputarea atribuţiilor sale»”. ”Nu poţi amputa ceva ce nu există. Constituţia României nu conferă niciun rol preşedintelui României în revocarea procurorilor-şefi. Este deci o minciună că atribuţiile sale constituţionale ar fi fost restrânse printr-un demers al PSD sau prin deciziile CCR”, afirmă PSD.

Partidul condus de Liviu Dragnea mai explică faptul că CCR îi recunoaşte preşedintelui rolul în verificarea legalităţii procedurii de revocare a unui procuror şef. ”În schimb, CCR înlătură refuzul preşedintelui, după bunul plac al unei cereri de revocare. Dacă un procuror şef a încălcat condiţiile legale privind funcţia sa, atunci acesta trebuie revocat, pentru că aşa prevede legea! Bunul plac al preşedintelui Iohannis nu poate fi mai presus de lege! De aceea nu poate refuza o cerere de revocare legală! Este deci amputat doar bunul plac al preşedintelui Iohannis, în niciun caz atribuţiile sale constituţionale”, adaugă sursa citată.

Totodată, PSD condamnă declaraţiile ironice ale preşedintelui Iohannis cu privire la statul paralel, care în optica sa ar fi doar „o poveste”.

”Protocoalele secrete prin care justiţia a fost subordonată serviciilor secrete reprezintă o realitate, nu o poveste. Abuzurile procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu «Portocală» care acum sunt cercetate penal reprezintă o realitate, nu o poveste! Deciziile unor instanţe de judecată care au respins dosare DNA pe motivul falsificării probelor sau distorsionării unor interceptări nu sunt o poveste, ci o realitate foarte concretă. Achitările în marile dosare politice, făcute în funcţie de agenda politică a celor aleşi, reprezintă, de asemenea, o realitate şi nu o poveste. Miopia politică a domnului Iohannis cu privire la toate aceste abuzuri grave pune serios sub semnul întrebării autonomia sa decizională, mai ales în condiţiile în care DNA a confirmat începerea urmăririi penale într-un dosar care îl vizează în mod direct pe preşedintele României. Nu în ultimul rând, PSD subliniază că, în alte recomandări adresate României, Comisia de la Veneţia a precizat clar că deşi decidenţii politici au libertatea de a comenta critic deciziile CCR, aceştia au obligaţia să precizeze că le vor respecta, chiar dacă nu sunt de acord cu ele – o regulă fundamentală pentru ordinea constituţională a unui stat democratic, pe care Iohannis a călcat-o în picioare imediat după întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia”, se mai arată în comunicat.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o primă reacţie după publicarea motivării CCR privind revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, spunând că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar poate că o aprofundare ulterioară "va duce mai aproape de adevăr". El a mai afirmat că PSD "încearcă să amputeze puterile preşedintelui pentru că preşedintele are altă părere" şi că este evident că decizia CCR "vine exact în linia PSD de amputare a puterilor preşedintelui". 
 
Întrebat de mai multe ori dacă va semna decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, şeful statului a afirmat că va reacţiona într-un timp rezonabil, precizând că nu se poate aştepta până în decembrie, de exemplu, dar că nu crede că cineva serios se aşteaptă de la el să aplice o decizie într-o zi sau două. El a mai spus că "nu va exista nicio suspendare" a sa, pentru că nu există niciun temei pentru un astfel de demers. 
 
De asemenea, Klaus Iohannis a declarat că, după publicarea motivării deciziei CCR, este nevoie de o dezbatere amplă la care să participe toţi cei interesaţi, pentru că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări ale căror răspunsuri sunt esenţiale pentru arhitectura statului: Care mai este statutul procurorilor în România? Avem un nou superministru al Justiţiei care decide şi preşedintele execută? Ce mai este CSM? Preşedintele a aprecizat că un referendum ar putea fi organizat la finalul acestei dezbateri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.