Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat marţi, la finalul şedinţei Comisiei pentru fonduri europene din Camera Deputaţilor, că invită Comisia Europeană să fie prudentă în ceea ce priveşte afirmaţiile referitoare la riscul pe care şi-l asumă România prin adoparea Codului administrativ. De asemenea, ea a afirmat că România şi-a respectat şi îşi va respecta în continuare angajamentele, iar concluzii nu trebuie să existe până când proiectul nu este adoptat de Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Invit Comisia Europeană să fie prudentă în ceea ce priveşte o astfel de afirmaţie, deorece Codul administrativ nu este încă finalizat. România întotdeauna şi-a respectat angajamentele şi le va respecta. (...) Cred că nu trebuie să  existe, în momentul de faţă, concluzii până când nu se finalizează Codul aministrativ”, a spus Rovana Plumb, întrebată despre avertismentul Comisiei Europene potrivit căruia România riscă să piardă alocarea financiară a programului pentru perioada 2014-2020, adică 553,19 milioane de euro.
 
Comisia Europeană avertizează că amendamentele din Parlament la Codul Administrativ periclitează eforturile de profesionalizare a funcţionarilor publici şi anulează paşii anteriori făcuţi în acest sens. Comisia mai arată, într-un punct de vedere remis G4Media.ro, că eşecul îndeplinirii obligaţiilor asumate de România (ex-ante) constituie temeiul pentru suspendarea plăţilor din fonduri europene. Practic, România riscă să piardă alocarea financiară a programului pentru perioada 2014-2020, adică 553,19 milioane de euro.
 
Senatul a adoptat luni, cu 85 de voturi "pentru", 21 de voturi "împotrivă" şi 11 abţineri, proiectul de lege pentru elaborarea Codului administrativ, care prevede, printre altele, ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după anul 1992 să primească o pensie specială în limita a trei mandate şi, de asemenea, că pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.