Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a spus în discursul ţinut pe scena amplasată în Piaţa Victoriei, unde are loc mitingul PSD, că preşedintele Klaus Iohannis, procurorul şef al DNA, Laura Coduţa Kovesi, fostul director al SRI George Maior şi fostul său adjunct Florian Coldea se află acum într-o sufragerie şi le este frică de ce văd în stradă. De asemenea, el a susţinut un discurs şi în limba engleză pentru presa internaţională, în care a vorbit despre abuzuri şi despre protocoalele secrete dintre SRI şi instituţiile de forţă din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Aştept de un an şi jumătate să se audă adevărata majoritate. Am o veste: chiar în aceste clipe, nişte persoane - Kovesi, Iohannis, Coldea, Maior şi toţi securişii lor s-au închis într-o sufragerie. Văd ce facem noi aici şi le e frică. Într-o ţară liberă, nu poporului trebuie să îi fie frică, torţionarilor trebuie să le fie frică", a spus Liviu Pleşoianu la începutul discursului său.

"Sunteţi exteaodrinar de mulţi, dar eu nu o văd pe Kovesi. Voi o vedeţi pe undeva? Haideţi să strigăm împreună: doamna cucuvea, unde v-aţi ascunselea? Şi să mai strigăm, că mai avem: Esti sufrageristă şi nu mai rezistă", a continuat deputatul PSD.
 
În timpul discursului său, Liviu Pleşoianu, altături de mulţime, a scandat: "E sufrageristă şi nu mai rezistă" şi "Ieşi afară cucuvea torţionară" "Werner şi Coduţa, să îşi facă bocceluţa" şi "Coduţa Kovesi ne va părăsi".
 
De asemenea, Liviu Pleşoianu s-a adresat în limba engleză pentru presa internaţională, vorbind despre abuzuri şi despre protocoalele secrete dintre SRI şi instituţiile de forţă din România.
 
Peste 120.000 de persoane participă la mitingul PSD "împotriva abuzurilor" organizat în Piaţa Victoriei din Capitală. Pe scena amplasată în piaţă urmează să ţină discursuri liderul PSD, Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă, mai mulţi miniştri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.