Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a sesizat Curtea Constituţională (CCR) în legătură cu legea care reglementează executarea pedepsei la domiciliu, semnalând, între altele, că actul normativ nu cuprinde o reglementare propriu-zisă a regimului detenţiei la domiciliu şi a modalităţii de supraveghere a persoanei condamnate care execută pedeapsa prin detenţie la domiciliu.
”Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legal constituite, prin Hotărârea nr.5 din 8 iunie 2018, au sesizat Curtea Constituţională asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, iar prin Hotărârea nr.6 din 8 iunie 2018, au sesizat Curtea Constituţională asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative”, precizează ICCj într-un comunicat.
În sesizare se arată că pct. 5, prin care este introdus art. 381, priveşte „regimul detenţiei la domiciliu”.
”Contrar denumirii («regimul detenţiei la domiciliu») şi contrar exigenţelor constituţionale privind previzibilitatea legii, art. 381 nu cuprinde o reglementare propriu-zisă a regimului detenţiei la domiciliu şi a modalităţii de supraveghere a persoanei condamnate care execută pedeapsa prin detenţie la domiciliu. Unica dispoziţie care priveşte regimul detenţiei la domiciliu este inclusă în art. 381 alin. (3), prin care se stabileşte că prevederile art. 221 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător. Or, aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 221 C. proc. pen. nu se poate realiza în cursul executării pedepsei, conţinutul dispoziţiilor art. 221 C. proc. pen. fiind incompatibil cu domeniul executării pedepselor. În primul rând, art. 221 C. proc. pen., care reglementează conţinutul măsurii preventive a arestului la domiciliu, stabileşte competenţe pentru judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară şi instanţa învestită cu judecarea cauzei, nici judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de cameră preliminară şi nici instanţa învestită cu judecarea cauzei neputând prelua competenţe în cursul executării pedepsei. În al doilea rând, obligaţia prevăzută în art. 221 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. - constând în prezentarea în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat - este intrinsec legată de existenţa unui proces penal pe rol, neputând fi dispusă în cursul executării pedepsei şi neputând fi aplicată în mod corespunzător în cursul executării pedepsei. În al treilea rând, înlocuirea cu măsura arestării preventive, reglementată în art. 221 C. proc. pen., nu poate fi aplicată în mod corespunzător în cursul executării pedepsei”, subliniază instanţa supremă.
De asemenea, pct. 5, cu referire la art. 381 alin. (1), exceptează de la executarea pedepsei prin detenţie la domiciliu persoanele condamnate pentru fapte comise „cu violenţă”.
”Aşa cum s-a susţinut în Hotărârea nr. 2 din 26 aprilie 2018 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referirea la faptele comise «cu violenţă» nu permite identificarea, în mod exact, a sferei faptelor exceptate de la executarea pedepsei prin detenţie la domiciliu”, se arată în document.
Potrivit sesizării, pct. 5, cu referire la art. 381 alin. (2), stabileşte că „prevederile alin. (1) se aplică şi persoanelor condamnate care mai au de executat 18 luni până la împlinirea fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată din pedeapsa iniţială a închisorii mai mare de un an.” Sub un prim aspect, din referirea la aplicarea „prevederilor alin. (1)” nu rezultă, cu claritate, dacă persoanele condamnate pentru fapte comise „cu 5 violenţă” sunt exceptate sau nu sunt exceptate de la beneficiul dispoziţiilor art. 381 alin. (2). Sub un al doilea aspect, art. 381 alin. (2) nu furnizează elemente suficiente cu privire la modul de calcul al fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată, în sensul că nu se precizează care este influenţa dispoziţiilor art. 551 referitoare la „compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare” asupra calculului fracţiei minime obligatorii. Sub un al treilea aspect, art. 381 alin. (2) nu reglementează situaţia persoanelor care au de executat mai puţin de 18 luni până la împlinirea fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată (de exemplu, persoanele condamnate la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni), se arată în sesizare.
ICCJ mai reclamă faptul că pct. 10 (art. 97) modifică procedura de acordare a liberării condiţionate, în contradicţie cu dispoziţiile art. 587 C. proc. pen. Astfel, prin dispoziţiile art. 97, în forma modificată, competenţa de a dispune liberarea condiţionată este atribuită judecătorului de supraveghere a privării de libertate, iar prin dispoziţiile art. 587 C. proc. pen., nemodificate, liberarea condiţionată este menţinută în competenţa instanţei (judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere).
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 181 de voturi "pentru" şi 87 de voturi "împotrivă" şi trei abţineri, modificările la proiectul de lege privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, introducând un regim de detenţie la domiciliu pentru condamnările de până la un an de închisoare, inclusiv pentru cei condamnaţi pentru corupţie, excepţie făcând faptele cu violenţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
