Birourile permanente reunite au decis ca parcarea Palatului Parlamentului să poată fi utilizată sâmbătă, în ziua în care PSD va organiza un miting, de către parlamentari şi participanţi, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. În replică, deputatul PNL Dan Vâlceanu a declarat că s-a votat ca Parlamentul să devină clădirea PSD-ALDE şi spune că PNL nu este de acord cu aşa ceva.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Pentru evenimentul care este programat sâmbătă, în cursul zilei şi al după-amiezii probabil că unii parlamentari vor dori să vină la Parlament pentru a se întâlni cu o serie de cetăţeni, ca atare a trebuit, deşi mi se pare absolut nenecesar, să voteze Biroul Permanent utilizarea parcării sâmbătă de către parlamentari. Mi se pare un exces de birocraţie din partea aparatului Parlmanentului, dar trebuie să facem şi lucruri de acest gen. Am dat aprobare pentru ca parcarea să fie folosită în ziua de sâmbătă de parlamentari. Dacă o sa vină şi invitaţii, trebuie să ştiţi că şi invitaţii care vin zi de zi tot cu maşinile vin, tot în parcare intră, e clar", a anunţat Tăriceanu.

Deputatul PNL Dan Vîlceanu susţine că s-a votat ca Parlamentul să devină clădirea PSD-ALDE, ceea ce demonstrează faptul că în România nu există decât "partidul lor".

"S-a votat ca această clădire să devină clădirea PSD-ALDE. Vor să vină să parcheze aici automobilele cu care vor veni la miting. Din punctul de vedere al PNL, este de neacceptat ca această instituţie să fie folosită ca obiect în interes de partid. Practic, ne demonstrează că în România nu există altceva decât partidul lor. Au spus prima dată că au un eveniment la care participă membrii lor şi trebuie să parcheze maşinile la Parlament. Această decizie nu are ncio legătură cu parlamentarii, vor să aducă maşinile cu care transportă parlamentarii la Parlament. Fac ce vor în această instituţie.(...) Noi avem voie să aducem vizitatori numai în timpul programului, în weekend nu poţi veni cu vizitatori, pentru că nu e nimeni. Ei au avut nevoie de acest vot pentru că în weekend nu se lucrează la Parlament. Este revoltător”, a susţinut Dan Vîlceanu.

Mitingul organizat de PSD va avea loc în 9 iunie de la ora 20:00, în Piaţa Victoriei, şi va avea ca temă apărarea democraţiei şi a statului de drept, a afirmat luni, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, liderul partidului, Liviu Dragnea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.