Profesorul şi istoricul Lucian Boia, care a lansat, sâmbătă, la Bookfest cartea "Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac", apărută la editura Humanitas, "un roman de familie şi de formaţie", aşa cum l-a caracterizat istoricul Ioan Stanomir, a afirmat că prin lecturi a reuşit să se izoleze de ce se întâmpla în jur, îndrăzneşte să spună chiar că "a ieşit cu bine din comunism", iar la Facultate a ales să facă mereu istoria sa nu pe a celorlalţi.
Autorul spune că a trăit o copilărie “obişnuită” într-un context “mai puţin obişnuit, un stat totalitar”.
"Nu e nimic extraordinar în copilăria mea, poate aceste origini, este vorba de o familie de italieni stabilită în România chiar înainte de a exista România, şi nici acesta nu este neobişnuit pentru că era în perioada a sec. XIX, de modernizare, de occidentalizare a României, proces la care au participat foarte mulţi străini. Aşa au venit şi aceşti italieni, mai ales în calitate de constructori de poduri, de drumuri. Şi cei mai mulţi s-au asimilat. Mă leagă ceva de acest trecut italienesc, dar, altminteri, sunt roman ca toţi românii”, mărturiseşte Boia.
Cartierul Cotroceni este un alt punct atins în cartea sa, loc în care a trăit o bună parte a vieţii.
"Locuiesc de câteva decenii în Militari, nu departe însă de Cotroceni. În copilăria mea, era însă departe Bucureştiul se termina cam unde este astăzi statuia Leu. De acolo în continuare era comuna Militari, o comună suburbană. Era un cartier de vile, dar nu de vile luxoase, într-un cartier de clasă de mijloc, cu mulţi intelectuali, ofiţeri, şi cu numele de medici ale străzilor, inclusiv la un moment dat apare şi strada "Dr. Petru Groza", care nu era chiar doctor, dar s-au gândit atunci că fiind doctor să fie alăturat. Era un cartier cu o marcă intelectuală destul de evidentă, altceva în raport cu ce este astăzi, care a devenit un cartier de lux, al parveniţilor”, punctează istoricul.
Una dintre valorile clasei de mijloc care dominau în mediul familial al lui Lucian Boia şi care i-au marcat existenţa a fost sentimentul libertăţii. "A libertăţii individuale, şi sigur şi în plan social, politic, cultural. Cred că asta a fost lecţia cea mai importantă pe care am primit-o în familie".
În ceea ce priveşte lecturile care l-au format, Lucian Boia a ales mereu "în răspăr cu programa". "Eu am fost cam întotdeauna în răspăr cu programa şcolară, cred că şi astăzi sunt în răspăr cu programa de istorie. Lecturile care m-au marcat pe la vârsta de 13-14 ani, mă gândesc la Jules Verne, am citit cu pasiune romanele disponibile în epocă şi, mai târziu, am scris şi o carte despre J. Verne în 2005, în Franţa (...) Am reuşit prin lecturi, prin viaţa de familie, să mă izolez de ce se întâmpla în jur, în principal de regimul comunist. Am trecut, îndrăznesc să spun, cam ca gâsca prin apă de regimul comunist. Am ieşit bine din comunism şi nu cred că cineva poate observa reminiscenţe la mine de gândire de tip comunist", mărturiseşte el.
Arestarea tatălui vitreg l-a marcat şi episodul este consemnat în carte.
"Era ceva intrat în obişnuit. În anii 1950, auzeam tot timpul vorbindu-se în familie despre oameni mai mult sau mai puţin aproapiaţi de noi sau din familie, care au fost arestaţi, care au trecut prin închisori şi interogatorii, nu vreau să fiu cinic, dar aş spune că asta era normalitatea anilor 1950. Sigur că lucurile astea ne-au imprimat sentimentul unei nesiguranţă. Mama a rămas cu o teamă, a unui om care trecuse prin mai multe decenii de comunism. Lucrurile astea ne-au marcat, dar am încercat să trăim o viaţă normală. Omul se obişnuieşte cu toate, şi lucuri care par teribile intră în ţesătura existenţei umane”.
Lucian Boia spune că alegerea de a urma Istoria la Facultate a avut-o încă de la vârsta de 13 ani.
"Vroiam să fac istoria de când aveam 13 ani. N-am făcut o prea mare legătură în mintea mea între istoria mea şi istoria celorlalţi. M-am dus la Facultatea de Istorie ca să fac istoria mea. Tot timpul am făcut istoria mea, m-am comportat într-un fel rebel faţă de imperativele sociale, politice, ideologice şi cred că măcar în mintea mea am reuşit acest lucru. Relaxarea ideologică a însemnat ceva în anii 1960-70, dar nu m-a apropiat de comunism în niciun fel, nici măcar de cel cu faţă umană care s-a dovedit o utopie. Am avut tot timpul în mine adevărurile mele şi am mers înainte prin comunism”, afirmă istoricul.
Ziarele şi revistele franceze care veneau din Franţa au constituit o altă sursă de informaţie utilă.
"A fost un moment extraordinar pentru mine când a început să vină presa franceză, pe la mijlocul anului 1964. A fost ceva ce nici nu mi-a venit să cred. Era un magazin de difuzare a presei, pe strada Doamnei, şi acolo mi-au sărit în ochi titlurile în aceste reviste şi ziare. Erau şi ieftine, 2 lei ziarul. Veneau Le Monde şi Le Figaro, iar ca reviste - L’Express, Paris Match. Apreciam pe atunci Le Monde în cea mai mare măsură. Revista mea preferată însă a fost L’Express. Nu pentru formarea mea. Nu trebuia să mă înveţe cineva liberalismul şi democraţia, de asta n-am avut nevoie niciodată. Eram informat graţie acestor reviste şi ziare la fel ca oricare dintre cititorii occidentali. Până la începutul anilor 1970”, povesteşte Lucian Boia, care subliniază că i s-a părut normal prin acest volum să se ocupe şi de biografia sa.
"M-am ocupat ca istoric de vieţile altora, încât mi s-a părut o chestiune de echitate să mă pun şi pe mine. E mai uşor să vorbeşti despre alţii decât despre tine. E greu să te apreciezi”, mărturiseşte autorul.
Lucian Boia, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
