Pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie, iar legea pensiilor va intra în dezbaterea Parlamentului în luna septembrie, susţine ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat, joi seară, la Antena 3, dacă va intra în vigoare de la 1 iulie majorarea pensiilor cu 10%, Teorodovici a susţinut că se va realiza tot ce s-a prevăzut pentru acest an, impactul bugetar al măsurilor anunţate regăsindu-se în bugetul pe 2018.

"Absolut, se măresc pensiile cu 10% de la 1 iulie. Pentru fiecare măsură pe care am avut-o pentru acest an impactul bugetar a fost prevăzut în buget. Tot ce s-a promis pentru acest an se va face", a susţinut Teodorovici. 

Legat de legea pensiilor, Teodorovici a spus că în septembrie aceasta va intra în dezbaterea Parlamentului. "Impactul nu va fi unul mic, dar ce conteaza e că am promis în campania electorală (...) În septembrie, proiectul de lege a pensiilor intră în discuţie în Parlament şi ar trebui ca de la 1 ianuarie 2019 să intre în vigoare", a declarat ministrul Finanţelor.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.