Ambasada Statelor Unite în Israel s-a distanţat miercuri de un montaj fotografic prezentat marţi ambasadorului David Friedman, în care locurile sfinte musulmane din Ierusalim au dispărut şi au fost înlocuite cu un templu evreiesc, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Friedman a fost fotografiat marţi, zâmbind, lângă o imagine aeriană a Ierusalimului care i-a fost prezentată, dar care a fost trucată.

În imagine, Cupola Stâncii şi Moscheea al-Aqsa, pe ultrasensibila Esplanadă a Moscheilor, au dispărut şi au fost înlocuite cu un templu evreu reconstruit.

În faţa acestei controverse, ambasada americană şi-a exprimat dezaprobarea şi a anunţat că faptele au avut loc fără ca diplomatul să ştie.

Montajul vizează un subiect extrem de volatil. Esplanada este al treilea loc sfânt al islamului, dar ea este totodată venerată de evrei - sub numele de Muntele Templului - ca locul pe care se ridica templul distrus de romani în anul 70.

Subiectul este cu atât mai fierbinte cu cât situl se află în Ierusalimul de Est - partea palestiniană a oraşului anexată de Israel - şi se află în centrul conflictului israeliano-palestinian. Din motive istorice, el se află în custodia Iordaniei, însă toate căile de acces sunt controlate de forţe israeliene.

În contextul în care situl este pentru musulmani un loc de cult în care vin să se roage zeci de mii de credincioşi în fiecare săptămână, evreii au numai dreptul să-l viziteze la anumite ore şi au interdicţia de a se ruga.

Orice încercare de repunere în discuţie a acestui statu-quo este susceptibilă să inflameze pasiuni în rândul musulmanilor. O minoritate de evrei reclamă suveranitatea asupra sitului şi promovează în mod activ reconstrucţia tempului.

O eventuală susţinere a Statelor Unite ar avea un caracter exploziv.

Ambasada Statelor Unite a dat asigurări că nu este cazul.

”Ambasadorul Friedman nu ştia ce reprezintă imaginea care i-a fost prezentată atunci când a fost făcută fotografia”, a scris ea pe Twitter, ”el este profund dezamăgit”. ”Politica americană este absolut clară: susţinem statu-quoul”.

Fotografia a fost făcută în timpul unei vizite la organizaţia Ahiya, la Bnei Brak (centru), care ajută copii ce suferă de dificultăţi în învăţare.

”Prezentăm scuze ambasadorului Statelor Unite în Israel şi ambasadei”, a reacţionat Ahiya într-un comunicat.

”Un membru al personalului organizaţiei i-a prezentat fotografia ambasadorului fără ca organizaţia, ambasada şi ambasadorul să ştie. Regretăm că un gest politic meschin a poluat acest eveniment”, a declarat ea.

Incidentul are loc la mai puţin de zece zile după transferul Ambasadei Statelor Unite de la tel Aviv la Ierusalim. Mutarea i-a înfuriat pe palestinieni, care o consideră negarea revendicărilor lor cu privirela Ierusalimul de est.

El implică totodată o personalitate urâtă de conducerea palestiniană - ambasadorul Friedman, de confesiune iudaică şi condamnat de palestinieni ca un apărător al colonizării şi avocat înfocat almintereselor israeliene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.