Tribunalul Iaşi a decis, miercuri, suspendarea măsurii de excludere a viceprimarului municipiului Gabriel Harabagiu din PSD, după ce luna trecută instanţa i-a admis cererea de suspedare a ordinului prefectului privind încetarea mandatului său de consilier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Judecătorii Tribunalului Iaşi au admis, miercuri, cererea formulată de viceprimarul Gabriel Harabagiu cu privire la excluderea sa din PSD la începutul acestui an.

Instanţa a suspendat executarea hotărârii PSD de excludere a lui Harabagiu din partid până la soluţionarea definitivă a litigiului înregistrat la Tribunalul Iaşi de către viceprimarul municipiului.

Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Viceprimarul Gabriel Harabagiu susţine că a cerut Tribunalului nu doar suspendarea deciziei de excluderii din partid, ci şi anularea actului respectiv.

El susţine că, în momentul excluderii sale din PSD, i s-a încălcat dreptul la apărare şi că s-a comis un abuz. Harabagiu afirmă că a aflat despre şedinţa Comisiei de Etică a PSD Iaşi, în care s-a decis excluderea sa, cu doar câteva ore înainte de întrunire.

Pe 10 aprilie, tot Tribunalul Iaşi i-a admis lui Gabriel Harabagiu cererea de suspendare a ordinului prefectului privind încetarea mandatului acestuia de consilier, după excluderea sa din PSD. Astfel, el a putut revenit în funcţia de viceprimar.

Primarul Mihai Chirica şi viceprimarul Gabriel Harabagiu au fost excluşi din PSD la începutul acestui an, pentru atacurile repetate la adresa partidului şI a liderului formaţiunii Liviu Dragnea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.