Peste 50 de persoane din Iaşi au ajuns în ultimele 24 de ore la spital după ce au consumat produse de tip fast-food de la un local din municipiu, activitatea unităţii respective fiind suspendată de către autorităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a demarat, miercuri, o anchetă epidemiologică, după ce peste 50 de oameni care au consumat produse de tip-food de la un local din Iaşi s-au simţit rău şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Persoanele s-au prezentat la spital, însă doar o parte dintre acestea au necesitat internare. Unii dintre pacienţi au fost aduşi la spital cu ambulanţa, în timp ce alţii au venit singuri. Persoanele respective, în majoritate tineri, au acuzat febră şi stări de greaţă.

Potrivit DSP, toţi cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale susţin că au consumat sandwich crispy sau shaorma la lipie de la acelaşi local din oraş. Toate meniurile au fost preparate la sediul unităţii din cartierul ieşean Nicolina.

Reprezentanţii DSP Iaşi au recoltat opt probe din alimente, dar şi 25 de probe din incinta localului, inclusiv de la cei şapte angajaţi ai unităţii.

Totodată, DSP precizează că activitatea localului a fost suspendată. Ancheta epidemiologică nu a fost finalizată. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.